Când călătorul se întoarce în patria şi casa sa, atunci cei ai casei, vecinii şi prietenii lui se bucură şi îi urează bun venit. Tot aşa, atunci când creştinul, încheindu-şi peregrinarea în această lume, ajunge în Patria cerească, se bucură de el toţi îngerii şi toţi sfinţii – locuitorii cereşti. Călătorul, sosind în patria şi casa sa, petrece aici în siguranţă şi se linişteşte. Tot aşa şi creştinul, ajungând în Patria cerească, se linişteşte, petrece în siguranţă, nu se mai teme de nimic, se bucură şi se veseleşte întru fericirea desăvârşită.
De aici, înţelege creştine, că:
1) Viaţa noastră în această lume nu este nimic altceva decât pribegie, după cum spune Domnul: „Iar voi sunteţi străini şi venetici înaintea Mea” (Lev. 25: 23).
2) Patria noastră cea cerească nu este aici, ci în ceruri şi pentru ea am fost creaţi, înnoiţi prin Botez şi chemaţi prin cuvântul dumnezeiesc.
3) Nu ni se cuvine nouă, celor chemaţi către bunătăţile cereşti, să căutăm cele pământeşti şi să ne alipim de ele, în afară de cele absolut necesare, precum: hrana, îmbrăcămintea, casa şi celelalte.
4) Creştinul care trăieşte în această lume nu îşi doreşte nimic altceva decât viaţa veşnică, „căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6: 21).
5) Cine vrea să se mântuiască, acela trebuie să-şi dezlipească inima de cele lumeşti.
6) Celui ce caută în această viaţă cum să se îmbogăţească şi să dobândească slavă, aceluia lumea, iar nu cerul îi este patrie şi aşa rătăceşte, iar în ziua morţii sale va înţelege aceasta.
Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 73