Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovnicești, rugăciunii, întreaga noastră viață – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri rușinoase, în convorbiri și plăceri ticaloase, în vinovate arătări mândre, fără folos și spre pierzania noastră.
Și după toate, ne mai și întrebăm ce rău este întru acestea – fără să înțelegem că nimic nu trebuie mai bine studiat ca vremea. De vei cheltui bani, e cu putință să-i întorci; vremea risipită se răscumpără cu anevoie și cu trudă. Puțină ni s-a dat pentru această viață – iar de nu o vom folosi cum trebuie, ce vom zice când vom trece în cealaltă viață?
Dumnezeu ne va zice: “Ți-am dat un răstimp ca să înveți îndeletnicirea milei, de ce l-ai prăpădit cu treburi zadarnice și ușuratice?” Dar veți zice: De ce Dumnezeu ne-a dat un răstimp atât de scurt? O, prostie, o nerecunoștință…
Tocmai pentru aceasta ar trebui să-i fim recunoscători, de a ne fi scurtat truda, de a fi pus liman necazurilor – și de a ne fi făcut, dimpotrivă, lungă și fără sfârșit vremea liniștirii noastre în viața cealaltă… Pentru aceasta îl țineți de rău – și de aceasta vă plângeți?!…
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reântregirea, Alba-Iulia, 2002