„Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu.”
Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903 şi a trecut la Domnul la 4 octombrie 1993.
Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Părintele Dumitru Stăniloae: Biserica Ortodoxă învaţă că omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu. Nepăsarea de Dumnezeu îl face să nu-i mai pese nici de oameni. El este în stare să facă orice rău semenilor săi, sau nu se mai simtă obligat la nici un bine faţă de ei. Cel păcătos a murit sufleteşte, a devenit aspru, nesimţitor. El poate părea că se interesează de oameni sau că luptă pentru ei, dar de fapt el se foloseşte de ei pentru sine. Lucrul acesta se vede numai la o anumită vreme.
Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu. Omul acesta e mort sufleteşte, pentru că e uscat prin egoismul său. Orizontul lui e îngustat. Viaţa lui e lipsită de sens, de vibraţie nobilă. Ea se manifestă în izbucniri de poftă, de mânie, urmate de dezamăgiri, ca să înainteze într-o mare tristeţe sau disperare.
Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol II, 1984, pp. 64-66