Ceea ce sunt petele pe față, aceea sunt păcatele în suflet. Ceea ce este oglinda pentru față și pentru cusururile ei, aceea este cuvântul care vădește sufletului păcatele lui.
Oglinda ne arată ceea ce avem pe față: daca sunt pete pe față, pe acelea le și arată. Păcatele ce sunt în suflet, pe acelea și cuvântul le vădește; iar pe cele ce nu se află în suflet, pe acelea nici cuvântul nu le vădește.
Dacă omul, vazand pe chipul sau cusururi, le îndreaptă, atunci nici oglinda nu le mai arată; tot astfel, dacă sufletul se leapadă de păcate, curățindu-se prin pocăință, nici cuvântul nu îl va mai da în vileag. Iar ceea ce face cuvântul, aceea face și conștiința sufletului omenesc. Căci conștiința este asemenea legii și cuvântului care vădește. Adevărată este mărturia acestui mărturisitor lăuntric: ceea ce vede în suflet, aceea mărturisește și pe aceea o vădește; iar ceea ce nu vede, aceea nici nu poate vădi.
Astfel Dumnezeu a rânduit doi martori și acuzatori ai sufletului omenesc: în afară – legea Sa; înlăuntrul sufletului – conștiința. Aceștia mărturisesc și ne vădesc cu dreptate și într-un singur glas și vor da mărturie la A Doua Venire a lui Hristos. Cele ce facem astăzi, acelea vor mărturisi atunci. Dacă am păcătuit aici, acolo vor descoperi păcatele noastre. Dacă aici ne-am pocăit și ne-am îndreptat faptele noastre, ei nu le vor vădi acolo. Dacă aici am făcut fapte bune, și ei le vor mărturisi acolo și ne vor aduce laudă pentru ele.
Aceasta o vedem și astăzi. Dacă facem binele, atunci ele ne aduc laudă. Ne laudă legea pentru bine, ne laudă și conștiința; legea laudă milostenia, o laudă și conștiința; pe cei blânzi și răbdători îi fericește legea, îi fericește și conștiința; pe cel care, fără de vină, rabdă ocară, hulă, lanțuri ori alt fel de strâmbătate, îl mângâie cuvântul lui Dumnezeu, îl mângaie și conștiința. Căci așa cum însuși păcatul este un chin pentru om, tot așa virtutea însăși este recompensă și răsplată.
De aici urmeaza că:
1) Propovăduirea legii dumnezeiești este necesară pentru ca oamenii să-și cunoască prin ea păcatele lor, așa cum din oglinda își cunosc cusururile feței și, astfel, cunoscându-le, să se îndrepte cu pocăință și cu credință și să se păzească de ele mai departe. Această lucrare se referă în primul rând la păstori.
2) Să nu ne mâniem pe nimeni pentru cuvântul care ne vădește. Nu te mânii, omule, pe oglindă pentru că îți arată cusururile feței: de ce, așadar, să te mânii pe propovăduitori, care prin cuvânt îți vădesc păcatele tale? Oglinda îți arată ceea ce ai pe față: tot așa și cuvântul descoperă ceea ce se afla în sufletul tău.
3) Dacă cineva se mânie pentru cuvântul ce i s-a spus, se vede de aici că el are în sine acele păcate pe care cuvântul îndeobște le vădește. Căci aceasta înseamnă că în ceea ce aude spunându-i-se, în aceea îl vădește și conștiința lui. Omule, dacă te mânii pe acela care îți grăiește cuvântul, atunci mânie-te și pe conștiinta ta care te vădește, însă chiar de te și înfurii, ea nu încetează să te dea în vileag și pururea îți va grăi ceea ce vede în tine. Mai bine este să te manii pe tine însuți pentru că ai păcătuit și ți-ai rănit conștiința. Pocăiește-te și încetează să săvârșești ceea ce o vatămă; și conștiința nu te va mai mustra, iar cuvântul nu va mai vorbi despre tine. Atunci, cu harul lui Dumnezeu, se va sălășlui în sufletul tău odihna, pacea și bucuria.
4) Așa cum oglinda este folosită pentru ca petele de pe față să se vadă și astfel să fie șterse, tot așa și cuvântul, nu pentru altă pricină se cade a fi rostit, ci numai pentru aceea ca oamenii să-și cunoască păcatele și astfel să se căiască și să se îndrepteze“.
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusă de Rasofora Domnica Talea – Mănăstirea Nera