Vrăjmașul a căzut din mândrie. Mândria e obârșia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deșartă, dorința de putere, răceala, cruzimea, indiferența față de suferințele aproapelui; tendința minții spre reverie, supralicitarea imaginației, expresia demonică a ochilor, înfățișarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniștea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorința de a ne pune capăt zilelor și, în cele din urmă, – lucru nu rar – demența completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualității demonice. Dar, cîtă vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulți oameni ele trec adeseori neobservate.
Nu este necesar ca toate simptomele enumerate mai sus să fie reunite pentru a putea recunoaște pe cel ce s-a lăsat “sedus” de gânduri pătimașe, de “vedenii” sau “descoperiri” de origine demonică. La unii domină megalomania, ambiția, dorința de putere; la alții domină o neliniște ascunsă, spaimă, deznădejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la alții, dorința poftelor trupești. Dar la toți întâlnim în mod inevitabil o imaginație debordantă ce se poate ascunde sub masca înșelătoare a unei false smerenii.
Orice rău săvârşit de creaturile libere duce cu necesitate la o viaţă de parazit pe „trupul” binelui; el trebuie să-şi găsească o justificare, să se înfățișeze ascuns sub aparenţele binelui, și adeseori sub aparenţele Binelui suprem. Răul se înfăţişeaza întotdeauna si în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitivă, şi prin aceasta latură îl seduce pe om.
Răul încearcă să-i prezinte omului aspectul său pozitiv drept un scop atât de important, încât pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise. În existența sa pământească, omul nu poate atinge Binele absolut; în toate întreprinderile omenești există un anume grad de nedesăvârșire. Prezența nedesăvârșirii în binele omenesc, pe de o parte, și inevitabila prezență a unui pretext bun în rău, pe de altă parte, fac extrem de anevoioasă deosebirea dintre bine și rău.
Pricina luptei nu stă în rațiunea ca atare, ci în trufia minții noastre, care ridică mintea împotriva lui Dumnezeu. Mândria amplifică imaginația, smerenia o face să înceteze. Mândria se îngâmfă creându-și lumea proprie, smerenia primește viața care vine de la Dumnezeu.
Arhimandritul Sofronie, Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999