Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr, cine întru această viaţă petrecea în scârbă şi apoi ce a dobândit fiecare? Cât a vătămat pe Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus ea pe dânsul în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi un biruitor? Şi cât a folosit bogatului averea, celui ce era îmbrăcat în porfiră şi vizon? Cu adevărat, cu nimic.
Pentru că, unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt căpitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hrăneau la masa lui, şi unde-i masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat la mormânt, ca pe un tâlhar? Şi-şi ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigând cu glasul uscat de sete:
„Părinte Avraam, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă chinuiesc în văpaia aceasta,” Ticălos bogat! De ce-l numeşti tată pe Avraam, a cărui viaţă n-ai urmat-o?
Acela, pe tot omul l-a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de un singur sărac. Nu are drept oricine să plângă şi să se tânguiască aici. Căci, cela ce a avut atâta bogăţie, n-are dreptul de a dobândi o picătură de apă, şi pentru ce aceasta? Pentru că, în iarna vieţii acesteia, n-a semănat milostenia. A venit secerişul altei vieţi şi n-are ce secera. Şi aceasta este o râduială a Stăpânului, că a făcut a fi alături chinul necuraţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască. Deci, atunci, fiecare din mucenici îşi va cunoaşte pe tiranul său, care l-a chinuit şi, fiecare tiran va cunoaşte pe mucenicul, pe care l-a muncit. Şi acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; ascultă ce grăieşte înţelepciunea: „Atunci, cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au trudit.”
Şi ca un călător ce umblă pe zăduf, aprinzându-se de sete şi nimereşte o fântână bună, sau ca un flămând ce şade la o masă plină de toate bunătăţile şi este oprit de vreun puternic să se atingă de bucatele ce stau pe masă, şi acestea le dă mâhnire şi chin mare, celui însetat, că nu-şi poate stinge setea, şi celui flămând, că este oprit să se îndulcească din bucate în acest chip, şi în ziua Judecăţii, vor vedea păcătoşii pe Sfinţi bucurându-se şi nu vor putea să se îndulcească din masa cea împărătească. Că şi pe Adam, vrând Dumnezeu să-l pedepsească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma Raiului, ca, privind locul cel dorit de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet.
Sfântul Ioan Gură de Aur
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 457- 458)