Folosim adesea în rugăciuni expresia «frica de Dumnezeu». Și trebuie să înțelegem limpede și să ne amintim că frica de Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic în comun cu spaima. Nu-I putem aduce lui Dumnezeu nicio bucurie dacă pur și simplu ne temem de El și, din frică, încercăm într-o oarecare măsură să-I împlinim voia.
Avva Dorotei vorbește despre frica de Dumnezeu astfel: există frica robului, când omul se teme de pedeapsă și de aceea încearcă, slugarnic, să împlinească voia lui Dumnezeu numai pentru a evita pedeapsa. Există o altă frică: frica celui tocmit, care caută să împlinească voia stăpânului său în speranța că va primi o răsplată.
Și există un al treilea fel de frică, care ar trebui să ne fie propriu nouă, credincioșilor: teama de a nu-l mâhni pe cel iubit și care ne iubește. Această teamă o cunoaștem cu toții, într-o măsură sau alta, în relațiile noastre unii cu alții.
Încercăm să nu ne rănim prietenii, să nu-i mâhnim pe cei de a căror iubire suntem siguri și pe care îi iubim noi înșine, chiar dacă iubirea noastră este încă foarte nedesăvârșită.”
Mitropolitul Antonie de Suroj