Dumnezeu ajută pe fiecare om să împlinească lucrul bun pe care şi l-a propus. Însă orice bine am vrea să facem să nu ne gândim de ce prietenii noştri nu fac la fel.
A fost odată un bătrân oarecare. El avea regulă să mănânce doar trei pesmeţi pe zi. Într-o zi a venit să-l viziteze un prieten. Stând ei să mănânce, bătrânul l-a servit pe prietenul său cu trei pesmeţi, aşa cum mânca el. Însă acesta a mâncat cei trei pesmeţi şi nu s-a săturat.
– Mai ia trei pesmeţi, căci nu te-ai săturat!, i-a zis bătrânul.
– Mulţumesc, într-adevăr mai voiam! a răspuns musafirul.
Mâncând şi ceilalţi trei pesmeţi, oaspetele s-a ridicat să plece. La despărţire, bătrânul i-a zis:
– Ştii, frate, că n-ar trebui să slujim trupului, ci sufletului nostru?
– Iartă-mă, te rog!, a fost răspunsul prietenului.
Dar iată că, a doua zi, apoi a treia zi, bătrânul mânca precum îi era obiceiul cei trei pesmeţi şi tot se simţea flămând.
Era din ce în ce mai slăbit. Atunci a realizat că Dumnezeu nu îl mai ajută.
– Doamne, iartă-mă, te rog!, a strigat el cu lacrimi.
Pe când se ruga el aşa, un înger a venit şi i-a spus:
– Să ştii că orice faptă bună face omul pentru sufletul său este darul lui Dumnezeu, care îl întăreşte s-o poată săvârşi. De aceea, nu trebuie să-i judecăm pe fraţii noştri. Poate că ei au alte daruri, pe care tu nu le ştii.
Extras din înţelepciunea Patericului sfinților bătrânirin