Nu ne măsurăm cu Hristos, dar toţi creştinii trebuie să aspire la plinătatea cunoaşterii Lui. În măsura simţirii de către noi a suferinţelor Sale mântuitoare, slava Sa veşnică va odihni peste noi. Prin El ne facem fii ai Tatălui. Ştim acum că nimeni nu vine la Tatăl decât numai prin El (cf. In. 14, 6).
O astfel de slavă nu ni se va da în mod automat, în virtutea vreunui merit al lui Hristos, cum cred mulţi. Deşi toate eforturile noastre nu sunt nimic în comparaţie cu acest dar venit de Sus, şi care este întotdeauna numai şi numai dar, trebuie să ne ostenim pentru a-l primi şi a-l aprecia după vrednicie.
Cunoaşterea lui Hristos şi a universalităţii Sale Divine şi umane e un „mărgăritar de mare preţ” (Mt. 13, 46). „Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos” (In. 17, 3). Este „partea cea bună, care nu se va lua” (Lc. 10, 42) de la noi prin moartea trupului.
Preocupat ca toţi credincioşii să fie înrădăcinaţi şi întemeiaţi în adevărata cunoaştere a lucrurilor descoperite de Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel într-o rugăciune fierbinte „îşi pleca genunchii săi Tatălui.. ca El să le dea după bogăţiile slavei Sale… să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii ce este lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea” dumnezeieştii Providenţe pentru noi, pe care „mai înainte de întemeierea lumii… ne-a prehotărât spre înfiere în Iisus Hristos” (cf. Ef. 3, 14, 14, 18).
Arhimandrit Sofronie Saharov, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 105