Lucrarea rugaciunii pentru lumea întreagă este cea mai de preț slujire; ea ține lumea. Viețuind în lume, monahii nu caută să dobândească cele vremelnice ale lumii, ci cele veșnice ale Împărăției lui Dumnezeu. În ultima instanță, mijlocirea drepților este cea ce dă valoare lumii.
În lupta sa duhovnicească, monahul oscilează între două stări mai presus de cuvânt: nespusa fericire din care se desfată duhul lui atunci când se cufundă în Duhul lui Dumnezeu și plânsul adânc pentru mântuirea întregii lumi.
Aceste două stări se cheamă una pe celaltă. Monahul Îl iubește pe Dumnezeu și odată cu dragostea de Dumnezeu inima lui arde de iubire pentru întreaga lume. Din scrierile Sfântului Siluan ne este cunoscut faptul că după ce Dumnezeu i-a poruncit să-și țină mintea în iad și să nu deznădăjduiască, sfântul a început să împlinească acest cuvânt. Și cu uimire a băgat de seamă schimbarea stării sale lăuntrice: mintea i s-a curățit și sufletul a aflat odihnă în Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, faptul că a pus în practică această mare știință i-a adus biruința în războiul duhovnicesc.
Cu adevărat, smerita cale a pogorârii la cele de jos slobozește sufletul omului din robia duhurilor răutății: această cale a pogorârii îi este cu totul străină vrăjmașului, căci acesta nu voiește decât să se înalțe.
Prin urmare, pentru că osândirea de sine îl așează pe monah pe cale smereniei lui Hristos și atrage harul Duhului Sfânt, ea duce la biruirea patimilor. Chiar dacă puțini ajung să obțină această biruință, ea este de mare preț, căci ea dobândește dimensiuni universale și dă în același timp stabilitate vieții întregii Biserici.
Merinde pentru monahi – Arhim. Zaharia Zaharou