Sculându-te de la masă, trebuie să fii puțin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă și să fie simțitor la activități înțelepte și atunci patimile trupești vor fi biruite.
Postul nu poate nimici patimile trupești în așa măsură cum le nimicește hrana săracă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulți încep postul și alte nevoințe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării și încep să caute mâncăruri gustoase și odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri și mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puțină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Însă cantitatea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ți întărești puterile. Un asemenea om poate săvârși orice lucru duhovnicesc.
Nevoința cumpătată nu are preț. Căci unii dintre nevoitori întrebuințau hrana cu măsură și aveau măsură în toate – în nevoințe, în necesitățile trupești, în obiectele de cult și orice lucru îl foloseau la timpul său și după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinții Părinți nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Ia-ți drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poți mai lesne abține; iar dacă cineva postește mai mult, atunci cum te poți abține de la ghiftuire și îmbuibare? Nicicum. Un astfel de început necumpătat are loc ori din cauza trufiei, ori din cauza nechibzuinței; iar abținerea este una din virtuți care contribuie la înfrânarea trupului.
Foamea și setea sunt date omului pentru curățirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele și patimile de curvie; iar mâncând puțin în fiecare zi este o cale spre desăvârșire, după cum spun unii. Nicidecum nu se va înjosi moralicește și nu-și va dăuna sufletului acela care mănâncă zilnic la o oră anumită, pe aceștia îi laudă Sfântul Teodor Studitul în învățătura la cinci zile din prima săptămână a Postului Mare, aducând drept confirmare cuvintele Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu și ale Domnului Însuși. Așa trebuie să procedăm și noi.
Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise și Ilie, dar o singură dată. Și alții câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii și cu învățătura Sfintei Scripturi. Din faptele sfinților, din viața Mântuitorului nostru și din pravilele vieților celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos și de folos este să fii pregătit și să te afli în nevoință, muncă și răbdare; însă nu trebuie să te istovești peste măsură cu un post necumpătat și să faci trupul neputincios. Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereții, atunci trebuie să te abții de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primești hrană îndeajuns fără a te uita la alți asceți. Uită-te și chibzuiește după puterile tale, cât poți duce; propria conștiință este măsura și învățătorul intern pentru fiecare.
Este cu neputință ca toți să aibă aceeași nevoință; fiindcă unii sunt puternici, iar alții neputincioși; unii sunt ca fierul, alții ca arama, iar alții ca ceara. Postul moderat și cumpătat este baza și capul tuturor virtuților. Cum lupți cu leul și cu groaznicul șarpe, așa trebuie să lupți cu dușmanul în neputința trupească și sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-și curețe trupul prin post. Este cu neputință să fii preot fără a ține post. Postul este necesar ca și aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui.
Sursa: Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii țarinei sau flori preafrumoase, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1995, Orhei