Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Să cercetăm dacă suntem noi vinovați. Dacă nu suntem noi vinovați, piedica este de la Dumnezeu spre binele nostru. De aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească dacă nu s-a făcut treaba sau dacă a întârziat.
Odată, coboram grăbit de la Sfânta Mănăstire Stomiu, ca să merg la Konița pentru o treabă urgentă. La un punct dificil al drumului – Golgota îl numeam – am întâlnit un cunoscut al mănăstirii, pe moșul Anastasie, cu trei catâri încărcați. Din pricina urcușului abrupt li se răsuciseră samarele lor, iar un animal era aproape de prăpastie, primejduindu-se să cadă în ea. „Dumnezeu te-a trimis, Părinte”, mi-a spus bătrânul Anastasie. L-am ajutat să descarce catârii și i-am încărcat din nou, i-am pus pe drum și l-am lăsat. După ce am înaintat destul, am ajuns la un loc unde, cu puțin mai înainte, avusese loc o alunecare de teren pe o lungime de 300 m, care distrusese și cărarea. Copaci și pietre se rostogoliseră până în pârâu. Dacă n-aș fi întârziat, m-aș fi aflat acolo exact în clipa în care s-a făcut alunecarea de teren. „Bătrâne Anastasie”, am spus, „M-ai mântuit! Dumnezeu te-a trimis!”.
Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorințele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 279-280