-Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?
Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este Taină. Să mergi și să-ți spui păcatele tale în mod simplu. Ce crezi? Oare nu ai încăpățânare? Nu ai egoism? N-o rănești pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? „M-am mâniat, am judecat…”, și duhovnicul îmi citește rugăciunea de iertare. Dar păcatele mici au și ele greutatea lor.
Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: „nisip, fiul meu, nisip!”. Păcatele mici se adună și fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândește mereu la el, se pocăiește și se smerește. Tu ai multe păcate mici.
Dacă însă îți cercetezi condițiile în care ai crescut tu și cele în care a crescut acela, vei vedea că ești mai rea decât el. Să încerci de asemenea să fii mai concret în mărturisirea ta. Nu ajunge să spună cineva, de pildă, „invidiez, mă mânii etc.”, ci trebuie să spună căderile sale concrete pentru ca să poată fi ajutat. Iar atunci când este vorba de ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună și cum a gândit și cum a acționat, căci altfel își bate joc de Hristos.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. III Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 280-281