Ascultă, binecuvântato, există trei stadii.

În primul stadiu, Dumnezeu dă „bomboane” și „ciocolate”, fiindcă vede nevoia și neputința sufletului.

În al doilea, El Își retrage puțin harul Său pentru a ne înțelepți, pentru a înțelege omul că, fără ajutorul Său, nu poate face nici cel mai mic lucru, pentru a se smeri și a simți nevoia să caute scăparea la El.

Al treilea stadiu este o stare duhovnicească bună, permanentă și statornică.

Tu te afli între al doilea și al treilea stadiu. Înaintezi puțin, apoi uiți de neputința ta, Hristos Își retrage harul Său, te dezgolești de harul dumnezeiesc, îți vezi din nou neputința și îți revii. Cu cât înaintează cineva, cu atât își vede mai mult lipsurile și nedesăvârșirile sale. Iar aceasta înseamnă sporire.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești V – Patimi și virtuți, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu–Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 24-25

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.