Să știți că mântuirea nu constă în a afișa lui Dumnezeu un paravan colorat, oricât  de frumos ar fi, nu este nici în a ne moraliza: „a, păi dacă nu faci asta, nu știu ce”. Nu! Linia duhovnicească și mântuirea este una: a conștientiza ceea ce sunt și a înțelege că Dumnezeu este Cel care mă curăță, nu eu. Eu cer curăția, eu vreau curăția, eu mă nevoiesc ca să devin un om curat, dar să nu credem că nevoința mea, că tot ce fac eu, și facerile mele mă vor curați.

Zic Sfinții Părinti că oricâte eforturi fac, oricâtă nevoință, mântuirea este un dar, e ceva gratuit de la Dumnezeu. Da, dar atuncea de ce să ne mai nevoim? Vedem niște lucruri de necrezut, pe care au putut să le facă unii dintre Părintii noștri. De ce trebuie toată nevoința asta, dacă mântuirea tot dar, gratuită este? Pentru că rugăciune este și cuvântul care-l zic, este și fapta pe care o fac! Atuncea mă rog cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie”, când încerc să nu cad în grija de multe, să nu pic în vorbirea fără rost, să nu pic în mândria și în dorul de putere… Si asta nu e ca în sala de culturism, că îmi voi face niște mușchi duhovnicești și să vezi atuncea! Nu! Asta este continuarea rugăciunii mele. Ceea ce am cerut prin rugăciunea Sfântului Efrem, sau a mea, sau altă rugăciune, acuma este o rugăciune în faptă, fapta mea, a unei neființe întru devenirea ființei, a existenței mele.

Vedeți, „ex” este o particulă care implică o ieșire din ceva. Existența este o stare de a fi în devenire. Nu putem zice eu sunt, ci eu exist.  Când ateii zic că Dumnezeu nu există, corect, să știți că Dumnezeu nu există! Si El însuși ne-a spus-o când i-a zis lui Moise „Eu sunt Cel ce Sunt”. Dumnezeu nu a avut niciodată nevoie să iasă din ceva, să purceadă din ceva, să devină. Nu există – ceea ce numesc teologii teologonie-, o devenire a lui Dumnezeu. Existența este starea noastră, și existența noastră este o devenire întru a fi, ca să devenim ca Dumnezeu. De ce? Păi ca să trăim în Dumnezeu cu Dumnezeu și ne facem dumnezei egal cu El. Si diferența va fi că singurul Dumnezeu este Cineva care nu a avut nici un început și, nu numai, nu are nici un sfârșit. Acest neînceput noi nu-l putem concepe. Nu știam cum este asta, și mă întrebam, ca un copil, cum poate fi. Si, mai târziu, mi-a explicat Părintele Sofronie cum, dat fiindcă noi nu avem experiența de a fi fără de început, nu putem nicicum concepe fără de începutul. Si așa va fi și în veșnicie. Dar Îl vom vedea pe Cel fără de început, vom ști că este fără de început și ne vom minuna de lucrul acesta. Ori, noi, zicea Părintele Sofronie și cred că și Sf. Maxim Mărturisitorul, vom fi ca fără de început, pentru că viața pe care o vom trăi nu numai că este fără de sfârșit dar este viața lui Dumnezeu, adică viața fără de început și fără de sfârșit. Si, parafrazez niște ziceri ale Sfinților Părinți,  fără de sfârșit, tocmai, fiindcă nu are început, că ei zic că tot ce are un început are și un sfârșit – lucrul care mi-a fost greu să-l înțeleg, acuma îl înțeleg.

Este de capitală importanță ca ceea ce facem să fie în deplină libertate. Chiar dacă în contextul nostru istoric suntem constrânși cu anumite lucruri, să fim conștienți că noi, undeva, trebuie să facem o alegere. Si, în ciuda faptului că se vrea ca eu să fiu așa, eu sa vreau să fiu altfel. Si acolo este un pic mai greu, în a ne desprinde de silnicia care ne obligă să fim ceea ce nu vrem noi să fim, că nu mai știm câteodată, vreau eu sau vreau că mă silește să fac așa ceva. Si aicea sunt doua lucruri.

Extras din conferința Pr. Rafail Noica în biserica „Soborul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ilie”, reşedinţă mitropolitană de la Limours, octombrie 2017

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.