Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ – sufletul, oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc.
Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statornica metodă de lucru a vrăjmaşului! Să nu plece Hristos de la noi înfometat, înşelat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. Tânărul bogat se îndepărtează trist, dar înţelept este a presupune că, văzându-l cum pleacă, Domnul se va fi îndurerat de El. Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: „Iată-mă, Doamne”. Răspuns neexaltat, neexagerat, străin de orice imprudenţă şi delir, răspuns calm şi sagace, pentru că ştie că realitatea cea mai reală se numeşte Hristos. Hristos acum şi de-a pururi. Hristos „cu timp şi tară timp”. Hristos, deţinătorul cheilor vieţii, Domn al sâmbetei şi al timpului.
(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 44)