Să vă împotriviți oricărui lucru aflat sub stăpânirea vrăjmașului și, dacă din greșeală se întâmplă să cădeți, să vă spovediți, ca să dați dovadă de smerenie.
După ce veți ține, așadar, toate acestea, va începe mărturisirea lui Dumnezeu, pentru că pricina căderii a fost lepădarea de Dumnezeu. Au refuzat voia lui Dumnezeu și Adam, și Eva, și Lucifer. Și prin refuzarea dumnezeieștii voințe, s-au prăbușit. Acum, Hristosul nostru a venit și s-a făcut ascultător Tatălui și astfel, ne conduce și pe noi la ascultare, iar această ascultare ne conduce din nou la mărturisirea lui Dumnezeu, pe care am pierdut-o după cea dintâi lepădare. Acesta este înțelesul. De aceea, fiți cu mare luare aminte la aceste lucruri. De aceea, se cuvine să urmăm acestea, așa cum totdeauna vă amintesc, iar astăzi îndatorirea noastră este mai mare, pentru că societatea din zilele noastre a dat faliment.
Să nu uităm istoria neamului nostru, suntem urmașii unor eroi, ai unor eroi duhovnicești, suntem moștenitorii unui ethos plenar, ai tuturor principiilor desăvârșite. Noi suntem cei care am răspândit credința, pentru că urmașii celor 12 Apostoli, după cum știți prea bine, cei mai mulți, erau greci, și grecii au răspândit Evanghelia la scară mondială și doar grecii o păstrează neștirbită până în prezent, plătind cu sânge acest preț. Aceștia sunt înaintașii noștri, iar noi suntem urmașii lor, de aceea se cuvine să dovedim că nu suntem niște trădători. Vom duce mai departe Tradiția Părinților, așa încât și noi să câștigăm cele către care ne-a atras Hristosul nostru și să devenim și pilde pentru frații noștri din lume, care, știți, în ce primejdii se găsesc astăzi!
Cel mai perfid mod de amăgire din partea diavolului în ziua de azi este acesta: ”Ei, mai există azi Evanghelie? Acestea sunt născociri ale popilor! Dar e cu putință să punem în aplicare aceste lucruri în ziua de azi?”. În chestiile astea s-a maturizat de-acum diavolul. Acum noi suntem chemați să mărturisim în faptă: ”Nu, domnilor, nu doar atunci, ci și acum, azi! Și iată sfințirea, pe care noi o lucrăm, în virtutea căreia acționăm și pe care o păstrăm, o așteptăm, o avem întru noi. Pentru că atunci când aceste căi riguroase în lucrarea pocăinței își ating scopul, când se trezește mintea și începe să le controleze pe cele iraționale și intră pe linia credinței și a ascultării față de voia lui Dumnezeu, atunci dumnezeiescul har începe să se apropie, nu în înțelesul de ajutor – și aceasta o lucrează dumnezeiescul har –, dar acum harul vine ca mângâiere, vine întru simțire, pentru că, frații mei, creștinismul nu este o ideologie abstractă, nu este un sistem de tip omenesc. Creștinismul este Adevărul, este Învierea, este Viața, este Lumina, este centrul ființialității, al existenței. Ei, în felul acesta, deci, dacă suntem atenți, începe harul să ne arate zvâcnirile întru simțire ale Atotdragostei Hristosului nostru.
Deci, mântuirea noastră nu este o idee abstractă, anume să credem că ne vom mântui după moarte. Nu! Acest lucru nu ne satisface! Asta nu-i hrană pentru noi! Nu, vrem și cerem de aici, din clipa și ceasul de față, acum, când ne facem semnul Crucii și chemăm Numele cel atotsfânt, acum așteptăm și dorim cu nerăbdare simțirea acestui har: că, într-adevăr, Hristosul nostru este înlăuntrul nostru, ”Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Lc 17: 21). Acestea, toate, nu ni le spuneau Părinții noștri? Și acești Bătrâni despre care v-am vorbit? Aceștia erau Sfinți. Când Părintele meu duhovnicesc m-a văzut prima oara și nici măcar numele nu mi-l știa, acum 45-50 de ani sau câți or fi, mi-a profețit toată viața de atunci până în ziua de azi. Vedeți ce înseamnă sfințire? El s-a făcut dumnezeu după har. Orice vroiam să îi spun sau uitam să îi spun sau mă rușinam să îi spun, îmi spunea el, și îmi spunea și pricina pentru care suferisem cutare lucru, oricare ar fi fost. De aceea vă spun acestea, ca să dovedesc că această sfințire o cerem cu tărie de la Dumnezeu și noi. Suntem ucenicii acestor învățători, suntem urmașii acestor Părinți, suntem datori să ne facem învățători ai poporului nostru, să ne păzim idealurile, să ne păstrăm neamul.
Dacă ne luptăm în felul acesta, frații mei, și harul sfințirii se va arăta întru noi, pentru că harul sfințirii nu este o ideologie abstractă. Întocmai ca un parfum, îl ai închis, iar când vrei să îi vădești prezența, îl destupi și se umple tot locul de mireasma lui, și fiecare, fără să îl vadă, îl simte. Așa sunt și cei ce viețuiesc întru virtute. Calea sfințirii, atunci când începe să fie lucrată înlăuntrul omului, și mai cu seamă la monahi, și fără să vorbească ei, tăcând, ea glăsuiește, dă de știre, pentru că ”voi sunteți lumina lumii”, ”voi sunteți sarea pământului” (Matei 5: 4, 3). Aceștia suntem, deci! De aceea, conjur dragostea voastră, continuați-vă cu rigoare ascultarea, supunerea față de voia lui Dumnezeu, nu uitați de rugăciune și de tradiția mănăstirii noastre. Și să nu judecați cu ușurință! De ce judecați? Nu cumva suntem noi judecătorii? Nu este Dumnezeu Cel care chivernisește? Noi nu prin credință pășim? Prin credință pășim, nu prin noi înșine! Prin urmare, dacă prin credință pășim, nu e nevoie să judecăm noi, nu e nevoie să fim noi cei care spunem ”de ce?” sau ”dacă” sau ”nu cumva?”. Nu o să îndreptăm noi pe cutare, de vreme ce Dumnezeu îl chivernisește. Și dacă Domnul îl chivernisește, intervenția noastră este o îndrăzneală în cea mai gravă formă a ei. Cel mai mare blestem și ocară pentru creștini este atunci când ajung să arate cu degetul la ceilalți: ”De ce cutare? De ce cutare? De ce cutare?”. Asta înseamnă, după ei, că Dumnezeu nu face față, nu chivernisește bine. Uite unde duce asta!
De aceea, să fim atenți, mai ales între noi, ca unii ce suntem monahi. Niciodată să nu mai repetăm aceasta, să nu mai judecăm, ci să fim cu deplină dragoste și unitate între noi și cu rigoare în ținerea programului nostru și cu ascultare față de călăuzitorul și păstorul nostru duhovnicesc, așa cum învață sfânta tradiție. Căci așa vom înainta și cred deplin în milostivirea Hristosului nostru și în mijlocirile Sfinților noștri, că ne va învrednici de biruința la care ne-a chemat! Amin!
Părintele Iosíf Vatopedinul, https://www.pemptousia.ro/