Dumnezeiasca Liturghie, într-un anume fel, îl „personifică” pe Dumnezeu şi ni-L face prezent, în timp ce rugăciunea face ca acest Dumnezeu prezent să fie Dumnezeul nostru. Dumnezeiasca Liturghie ne unește în mod nemijlocit cu Dumnezeu, ne face mădulare ale Trupului lui Hristos.
Dar, după cum este cu putință ca un mădular al trupului „să nu absoarbă sucurile nutritive”, tot așa se poate ca un creștin să nu pună în lucrare demnitatea pe care a primit-o, de a fi mădular al Trupului lui Hristos. Prin rugăciune realizăm familiarizarea noastră personală cu Dumnezeu şi creăm condițiile potrivite, așa încât chipul creștinesc de viețuire pe care l-am primit să fie capabil să ne facă să reușim şi vindecarea noastră, şi înălțarea noastră, şi astfel credința noastră zilnică să nu fie zadarnică.
Te-ai împărtășit? L-ai primit pe Hristos. Chiar dacă mintea ţi-a fost altundeva, ai fost mădular al lui Hristos. Dar ce altceva ai realizat, în afară de faptul că ai devenit mădular al lui Hristos? Ca să ai drepturi, în calitate de mădular al lui Hristos, trebuie să le câștigi în stadionul rugăciunii. Rugăciunea este atmosfera noastră de fiecare clipă, iar Dumnezeiasca Liturghie sunt nodurile de pe şiragul vieții noastre, care ne leagă în multe feluri şi de multe ori cu Dumnezeu.
Dacă înțelegem cu adevărat că suntem bolnavi şi că trebuie ca Dumnezeu să ne învrednicească să ne ridicăm şi noi patul nostru, atunci nu încape nicio îndoială că lucrul acesta se va petrece. Este singura premisă fundamentală pe care Dumnezeu o pune pentru a asculta rugăciunile noastre: să-L avem pe El ca scop şi să credem fără ezitare că lucrul acesta va fi înfăptuit, nu că poate fi înfăptuit. De obicei, noi cerem de la Dumnezeu lucruri despre care credem că se pot împlini, dar Dumnezeu nu ne-a făcut nicio făgăduință în legătură cu ele, pentru că nu ne sunt necesare, şi am putea nici să nu le cerem.
Gheronda Emilianos Simonopetritul