Toți suntem datori să le împlinim după puterea noastră, cel mic după micimea lui și cel mare după mărimea lui.
Nu este cu putință ca cineva să spună că nu poate să se lupte, că nu poate să facă nimic. Nu este cu putință să creadă că el va rămâne în urmă în luptă. Numai cel ce nu vrea poate să facă aceasta. Prin urmare, toți trebuie să urmăm calea pe care ne-a introdus Dumnezeu, ajunge să avem smerenia de a ne accepta pe noi înșine și puterile noastre, de a accepta că suntem mici sau mari, stare potrivit cu care, va fi și rodirea noastră.
De multe ori credem – desigur că ni se pare că e de la harul lui Dumnezeu – că puterile noastre înaintea lui Dumnezeu sunt mari. Atunci Dumnezeu cere de la noi, potrivit cu părerea noastră, multă duhovnicie și multe rezultate. Fără îndoială că, în acest caz, ne va lăsa singuri, ca să ne dovedim nouă înșine dacă suntem cu adevărat așa cum credem sau nu. Dar independent de ce simte fiecare și potrivit cu smerenia sau mândria lui, există și un adevăr obiectiv, în sensul că unul are putințe mici, și altul mari. Unul poate să facă din două, patru, și altul din cinci, zece.
Dacă ne aflăm bănuitori și cu împotrivire față de această dreptate a lui Dumnezeu, de multe ori inexplicabilă pentru noi, atunci suntem deja învinși, pentru că nimeni nu poate să pătrundă voia și înțelepciunea lui Dumnezeu. Lucru cel mai sigur este că fiecare a primit o harismă personală de la Dumnezeu și, prin urmare, și lucrarea ei poate să fie foarte mare, dar potrivit cu puterea pe care ia dăruit-o Domnul: unul mic, după micimea lui, altul mare, după mărimea lui.
De câte ori încercăm să facem ceva ce nu este la măsurile noastre! Și când simțim că nu ne socotesc vrednici pentru ceva mai mare, ne împotrivim. Aceasta este cea mai mare frământare a noastră și arată că nu am intrat în smerenie, ca cei ce sunt nimic, în templul Domnului, înaintea lui Dumnezeu Tatăl.
Fiecare poate să facă în mod desăvârșit câte sunt necesare pentru propria lui mântuire. Dar eu, dar tu… când vreau să am o harismă sau puterea altuia, mă întristez, mă frământ și nu reușesc. Când însă mă las în mâna lui Dumnezeu, atunci ceea ce fac, chiar dacă din perspectivă omenească pare foarte mic, pentru Dumnezeu este foarte mare.
Gheronda Emilianos Simonopetritul