Nădejdea în Dumnezeu nu este o fantezie psihologică. Nădejdea este o lucrare a Harului, care îți certifică, prin credință în Dumnezeu, faptul că El este „Cel ce poate să mântuiască”. Și această o trăiești înlăuntrul tău, și ești sigur de asta, și te afli într-o stare de pace, capabil de a trece prin necazuri.
De multe ori, viziunea noastră este deformată. Alaltăieri la mănăstire. Sună telefonul. Am mai spus-o și altădată și o mai spun. Sună telefonul și, din câte se vedea, responsabilul lipsea, iar eu treceam pe-acolo, veneam la birouri. De douăzeci de ori sunase telefonul și m-am gândit în sinea mea: „Dumnezeul meu, poate o fi ceva urgent. Ia să răspund”. Era o doamna care mi-a spus:
– Îl vreau pe stareț.
Îi răspund:
– Starețul este ocupat, nu-i poți vorbi.
– Va rog, este urgent!
– Ce aveți de spus? Îi voi transmite.
– Nu! Îl vreau pe el în persoană că să mă înțeleagă, părinte, îmi spune.
– Spuneți-mi, doamna mea, ce doriți?
– Vreau să-l întrebi – bineînțeles, asta după ce am dus cu ea muncă de lămurire zece minute la telefon -, dacă față mea va intră la facultate.
Îi spun și eu, la rându-mi:
– Doamna mea, aici nu este Oracolul din Delfi. Aici este mănăstire. De ce nu îmi spui să-i transmit starețului și părinților să se roage că fata ta să fie admisă.
– Știi, părinte, deoarece este foarte stresată. Iar dacă îi va spune starețul că va fi admisă, nu va mai fi.
– Dacă se va ruga, nu va mai fi stresată. Își va lasă viața în mâinile lui Dumnezeu și nu va mai fi stresată.
Vedeți că, de multe ori, părerile noastre sunt vătămate, sunt bolnave. Însă nu este așa! De multe ori primim scrisori. Vrem să va spunem că noi, la mănăstire răspundem la scrisorile pe care ni le trimit și care depășesc 200.000 de mii pe an. Lumea își spune durerea, cere diferite uleiuri [de la candele], panglici de lângă Brâul Maicii Domnului și așa mai departe. Iată ce scriu în scrisori: „Rugați-va că fiul meu să-și găsească un loc de muncă, rugați-va că soțul meu să nu își piardă locul de muncă”. Desigur, sunt bune acestea pe care le cer, pentru că sunt neliniștiți. Rar găsești [mesajul]: „Rugați-va că Dumnezeu să-mi dea pocăință. Rugați-va lui Dumnezeu să-mi dea sănătate pentru a putea să mă nevoiesc pentru sufletul meu”. Rar le găsești. Și acum ai să-mi spui că toate celelalte sunt greșite? Nu sunt greșite. Dar nu sunt numai acestea. De aceea, primul lucru pe care și-l dorește omul care începe să respire Harul lui Dumnezeu este pocăința. Trebuie să avem pocăință, iar pocăința, frații mei, nu este un sentiment de regret, „Știi, nu am făcut bine”. Pocăință este o stare neîncetată a vieții noastre pentru că ne-am făcut vinovați înaintea lui Dumnezeu. Și chiar această pocăință este o taină și o minune. Nu te conduce spre melancolie, nu te conduce spre deznădejde, nu te conduce spre pesimism, ci te călăuzește spre nădejde și spre bucurie. De aceea, vedeți, Sfinții Părinți au numit întristarea cea după Dumnezeu „întristare pricinuitoare de bucurie”
Arhimandritului Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi
Mult se mai chinuie acesti parinti cu noi !