În rugăciunea minţii, cel ce se roagă îşi întoarce mintea în lăuntrul fiinţei sale, în inimă, şi se roagă neîncetat, chemând numele Domnului nostru Iisus Hristos şi rugându-L să-i dăruiască mila Sa:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, îndreptându-şi atenţia spre cuvintele acestei rugăciuni, neîngăduindu-i să se identifice cu nimic altceva, nici din afară şi nici din lăuntru.
Nu este cinstit că scriu acest articol în seara de Black Friday. Această zi, numită așa în dialectul local al americanilor, este imediat după Ziua Recunoștinței, când oficial începe sezonul cumpărăturilor de Crăciun. Evenimentul este marcat de multe reduceri ispititoare, iar magazinele se deschid la miezul nopții. Economia Statelor Unite va fi sau nu prosperă în anul următor, dacă în sezonul cumpărăturilor iese mult profit. Totul se bazează în mare parte pe consumerism. Dacă oamenii nu cumpără, cineva nu va mai avea probabil loc de muncă. Cumpărăturile constituie aproape o datorie patriotică.
Troparul Sfântului Cuvios Patapie, glasul al 8-lea:
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.
Mitropolitul Bartolomeu Anania – Mulțumire și recunoștință
Predică la Duminica vindecării celor zece leproși, rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 87 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Sfânta Scriptură este fără de greşeală. Ea este rânduiala Cosmosului, lăsată de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se lămureşte rostul fiecărui om şi fiecărui neam. Tot cuvântul dumnezeiesc din această sfântă Carte a Cărţilor este şi descoperire a adevărului, şi dreptar în viaţă. Toată civilizaţia modernă nu a izbutit să clintească nici măcar un cuvânt al Sfintei Scripturi. Toată ştiinţa Europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului.
Care sunt principalele datorii ale părinţilor faţă de copii, după Sfânta Scriptură?
Prima datorie a părinţilor faţă de copii este aceea de a-i iubi (Tit 2, 4). Copiii trebuie să fie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, iar nu din plăcere, din păcat sau din întâmplare.
Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene.
Acatistul Sfântului Nicolae (6/19 decembrie)
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de Acatist se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (anul 2000)
Predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 79 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Oameni săraci vor fi întotdeauna, fiindcă izvoarele sărăciei sunt nesecate: bolile, şomajul, disproporţia între salariu şi trebuinţele traiului, viciile.
Economiştii formulează mii de soluţii pentru lichidarea acestei plăgi sociale, a sărăciei. Statele iau multe măsuri de ajutorare a celor oropsiţi. S-au făcut şi se fac îmbunătăţiri simţitoare ale traiului lumii nevoiaşe, prin asigurările de orice fel, prin opere de asistenţă, prin promovarea carităţii publice. Dar oare unde îşi au temeliile toate aceste eforturi ce se fac pentru rezolvarea problemei sărăciei?
Praznicele bisericeşti ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu şi să Îi mulţumim şi totdeauna să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.
De ce Sfânta Biserică pomeneşte şi prăznuieşte în fiecare an cele mai mari evenimente ale lumii creştine, cum ar fi: Bunavestire, Naşterea lui Hristos, Botezul Domnului, Învierea şi celelalte?
“Sunați din trâmbiță la lună nouă, în ziua însemnată a sărbătorii voastre” (Ps. LXXX, 3).
Poruncă profetică sunt cuvintele acestea! Dar citirile din Sfânta Scriptură, pe care le-am ascultat astăzi, sunt mai puternice decât sunetul trâmbiței și mai lămurite decât orice instrument muzical. Nu vestesc sărbătoarea premergătoare acestor zile.
Mereu am cerut, şi în cele din urmă am ajuns în nişte mănăstiri din America, care mi-au făgăduit că vor citi Scriptura, au citit-o şi la următoarele întâlniri am putut discuta cu ei la un alt nivel. Pentru orice creştin ortodox citirea Sfintei Scripturi este obligatorie.
În general preoţii citesc, în cea mai mare măsură, Evanghelia Zilei, sau Evanghelia săptămânii respective. Nu vă sprijiniţi pe asta. Dacă n-ai o imagine completă a Sfintei Scripturi, în special a Noului Testament, nu eşti destul de abil, nu în predică, ci într-o confruntare cu protestanţii.
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa?
Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de la părinţii care îl cresc şi care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să şi pună în practică.
Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte.
Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari.
Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul.
Credinţa noastră, dacă rămâne pe pământ, nu poate deveni decât o morală plină de mândrie şi mai departe nu se poate transforma decât în idolatrie. Credinţa rămasă undeva atârnată în cer, nu poate fi mai mult decât o filosofie seacă.