Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.
Să întâmpinăm faţa Lui întru laudă şi în psalmi să-I strigăm Lui,
Că Dumnezeu mare este Domnul şi Împărat mare peste tot pământul.
Că în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt.
Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea, şi uscatul mâinile Lui l-au zidit.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi.
Că El este Dumnezeul nostru şi noi poporul păşunii Lui şi oile mâinilor Lui.
O, de I-aţi auzi glasul care zice: „Să nu vă învârtoşaţi inimile voastre,
Ca în timpul cercetării, ca în ziua ispitirii în pustiu,
Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au ispitit şi au văzut lucrurile Mele”.
Patruzeci de ani am urât neamul acesta şi am zis: „Pururea rătăcesc cu inima”.
Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: „Nu vor intra întru odihna Mea”.