Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.
De asemenea, în Sfânta Liturghie primim răspunsul la întrebarea: de ce îl căutați pe Cel viu între cei morți? Venim și ne întâlnim cu Hristos cel înviat și viu, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie, dar ne întâlnim în locașul cel sfânt, în biserică, cu oamenii în care locuiește Hristos cel înviat. Sfânta Liturghie este o stare harismatică a Duhului Sfânt, pentru că toți cei care participă la Sfânta Liturghie participă și primesc harul Duhului Sfânt. Si, în același timp, au loc două sfinte liturghii. O liturghie în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă, unde se jertfește mielul lui Dumnezeu și cealaltă liturghie în jertfelnicul lăuntric al inimii noastre, a fiecăruia dintre noi. Si astfel înțelegem și trăim faptul că Hristos este Dumnezeu cel Viu și Dumnezeul celor vii.
Si, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, primim și răspunsul la întrebarea: cine ne-a furat nădejdea? Se termină Sfânta Liturghie spunându-se: nimeni nu poate să fure nădejdea noastră, adică pe Hristos. Poate putem avea foarte multe probleme, putem avea foarte multe mâhniri și tristeți în interiorul nostru dar nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de aceasta nădejde. Si, acest lucru îl vedem în viața Sfinților. Au trăit totdeauna împreună cu Hristos. Prin urmare, toți suntem invitați să devenim [bărbați mirofori] și femei mironosițe, să mergem împreună spre biserică – care este de o potrivă și locașul de închinăciune dar și inimile noastre-, și să aducem la această biserică și locaș, la acest mormânt, prinosul nostru de mir – adică rugăciunile și pocăința noastră-, și atunci va ieși în întâmpinarea noastră Hristos însuși. Si vom dobândi experiența personală a faptului ca Hristos a înviat. Nu pentru că acest lucru ne-au spus alți frați ai noștri, nu pentru că acest lucru este cântat în troparele Bisericii, ci pentru că avem această încredințare și o trăim în inimile noastre. Si, atunci, după fiecare Sfântă Liturghie, putem mărturisi ceea ce a spus și a mărturisit Sfântul Serafim de Sarov: Hristos a inviat, bucuria mea!
Extras din Conferința IPS Ierotheos Vlachos: „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”