La Sfânta Mânăstire Agapia Nouă am întâlnit-o pe maica Filofteia, în muzeul mânăstirii, îndeletnicindu-se, printre multe altele, cu a fi ghid pentru pelerinii curioşi să afle lucruri vechi şi noi legate de tumultoasa istorie a acestui aşezământ. Un loc de credinţă şi lumină, un loc de tainică lucrare a Bunului Dumnezeu prin smerite feţe monahiceşti, dar şi un loc de îndelung zbucium, fie că vorbim despre vremuri de demult, străluminate de credinţă, fie că vorbim despre un trecut recent, dar potrivnic vieţuirii întru Hristos. Mânăstirea Agapia Nouă a fost construită în secolul 17, iar în secolul 19 a fost pictată de Nicolae Grigorescu.
Numele şi l-a luat de la sihastrul Agapie, care s-a nevoit pe dealurile din apropiere prin secolele 13-14, cam pe unde se află Schitul Agapia Veche. Acest aşezământ este de mare importanţă pentru noi, românii creştin-ortodocşi, fiind leagăn de spiritualitate şi cultură românească, şcoală de formare a clericiilor, dar nu numai. Maica Filofteia a primit cu multă smerenie şi bucurie duhovnicească să ne povestească despre inceputul vieţii sale monahale în anii grei ai comunismului şi despre cum aceştia au întărit-o întru credinţă.
Copilăria şi apropierea de Dumnezeu
S-a născut pe plaiuri transilvane şi, încă din copilărie, Valeria (căci aşa o chema înainte de a fi tunsă în monahism) a fost îndreptată şi încurajată să se apropie de biserică de către bunica ei, o femeie foarte credincioasă, ce postea mult, se ruga şi o lua pe micuţă duminică de duminică la biserică. Mai târziu, ajungând la liceu, a hotărât că vrea să meargă la mânăstire, dar mama sa s-a supărat tare, spunându-i că nu este de acord, pentru că la mânăstire merg doar fete cu diferite probleme fizice sau psihice… Iată că la sfârşitul anilor ‘60 comunismul ateu îşi împlântase deja adânc ghearele în mentalitatea românilor! Pe 15 septembrie 1974, după ce a terminat liceul, fiind majoră, a plecat direct la Agapia, unde a fost primită pe ascuns ca soră de obşte de către maica stareţă Eustochia Ciucanu. Începând din 1959, când a intrat în vigoare Decretul 410, Partidul Comunist a interzis vieţuirea în mânăstire a celor mai tineri de 50 de ani, obligându- i să revină în lumea la care renunţaseră sub jurământ. Astfel, ar fi fost imposibilă primirea în mânăstire a Valeriei, însă maica stareţă Eustochia mai primea uneori câte o soră tânără, având însă grijă să le ascundă atunci când era necesar.
La Agapia
La început era fericită pentru că a fost primită şi pentru că în sfârşit îşi găsise liniştea sufletească după care tânjise. Îi plăcea foarte mult locul, un colţ de rai, plin de flori. Maicile erau atât de bune, primindo ca într-o familie. Şi mai era ceva, ceva de monumentală înălţare, ceva ce nu avea egal – Biserica lui Hristos. Nu s-a simţit niciun moment că ar fi străină, că vine din cealaltă parte a ţării. Timp de 6 luni a durat noviciatul, după care a primit prima uniformă ca „soră îmbrăcată”, împreună cu alte două surori care erau venite ceva mai recent. De frica de a nu fi descoperite, maica stareţă le dădea să poarte scufiile tipice pentru călugăriţe. Când făceau controale, să vadă dacă sunt venite fete tinere pe la mânăstiri, mai ales de Crăciun şi de Paşti, securiştii nuşi dădeau seama care sunt noile surori. Ei aveau informaţia că cele care poartă scufiile sunt mai vechi în mănăstire şi astfel scăpau. Exista totuşi întotdeauna un mare risc, pentru că puteau fi arestate. După 3 ani şi jumătate, a trecut la a doua etapă, aceea de rasoforă, iar în 1982, la 8 ani de când intrase în mânăstire, a fost călugărită sub numele de Filofteia. Ulterior, maica stareţă Eustochia a insistat ca atât recent devenita măicuţă Filofteia, cât şi altele, să meargă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Ministerul Cultelor somase stăreţia mânăstirii în repetate rânduri că, dacă nu îşi va forma ghizi cu facultate din rândul măicuţelor, vor trimite ghizi civili. Un lucru deloc dorit. Ghizii civili erau întotdeauna securişti, iar asta ar fi însemnat condamnarea la un control permanent al Securităţii asupra întregului aşezământ. Astfel, maica Filofteia a fost una dintre cele trei măicute care în acei ani au urmat Facultatea de Teologie.
Ghid de mânăstire sub controlul Securităţii
Agapia mereu a fost un centru turistic şi de pelerinaj foarte important din ţara noastră. În vremea totalitarismului, ca un paradox, turiştii străini veneau să viziteze întrun număr mult mai mare Agapia şi celelalte mânăstiri din Moldova decât în prezent. Grupurile lor erau întotdeauna însoţite de cel puţin un securist, uneori infiltrat printre turişti, alteori fiind chiar ghidul grupului. De aceea, maica Filofteia trebuia să aibă mare grijă ce spune, sau cum răspunde întrebărilor pe care le puneau turiştii. Au fost numeroase cazuri în care maici sau călugări ghizi au fost arestaţi pentru că au spus lucruri cât se poate de adevărate din istoria poporului nostru, dar neconforme cu ideologia de partid. Decretul din 1959 a distrus iremediabil viaţa monahală şi creştină din România, trimiţând în pribegie multe maici şi călugări, dezbrăcându-i de haina monahală şi dorind să-i rupă de dragostea de Dumnezeu, de rugăciune, de ascultare, de viaţa cuvioasă, de duhovnic, totul cu scopul de a le pierde sufletele şi a-i face servitori ai regimului, sub frică şi teroare. Dar ei păstrau în inimile lor învăţătura Mântuitorului: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona” (Luca 16, 13). Unele maici au trebuit să se îmbrace în civil şi să ascundă faptul că erau monahii, iar ca săşi câştige existenţa depuneau muncă necalificată. Atunci când se afla adevărul despre ele, începea persecuţia sau, în cel mai fericit caz, batjocura şi umilirea lor. Era o frică permanentă, dar măicuţele se ajutau şi se susţineau una pe cealaltă, într-o solidaritate exemplară. Maica stareţă cu atât mai mult le ajuta şi le întărea. Uneori primeau ajutor şi din afară, de la unii credincioşi, deşi era interzis. Chiar dacă ascultarea principală a maicii Filofteia era de a fi ghid şi curator al muzeului mânăstirii, adesea primea ascultare cu prăşitul şi munca la câmp, sau ţesutul covoarelor, sau pictatul icoanelor. Întreaga obşte trebuia să se autosusţină şi să-şi procure cu forţe proprii hrana şi cele de trebuinţă pentru bunul mers al mânăstirii. În toată această grea perioadă, mai ales în anii ‘80, cînd totul era raţionalizat (inclusiv uleiul), candelele din biserică niciodată nu s-au stins.
Arestată de miliţie
Într-o duminică de iarnă, la Târgu Neamţ, trimisă fiind împreună cu altă monahie de către maica maestră să aducă o rochie ce trebuia să fie model la atelierul de croitorie pentru o comandă, au fost oprite pe stradă de un miliţian, care le-a pus să se legitimeze. Deoarece nu aveau buletinele de identitate la ele, au fost duse la circa de miliţie. Acolo au fost supuse unui foarte dur interogatoriu, fiind acuzate că sunt de fapt deghizate în maici, înjurându-le şi urlând la ele că ar fi mai bine să recunoască. În realitate, totul era simulat de către miliţieni, care nu aveau nici o credinţă, cu scopul a-şi bate joc de ele, pentru că le vedeau că sunt tinere şi ştiind că, în conformitate cu sinistrul Decret 410/1959, sunt în ilegalitate la mânăstire. Le-au ţinut în tensiune şi batjocorit până spre seară, când a apărut şeful miliţiei, care le cunoştea din vedere, pentru că mai venea pe la protocolul stăreţiei, şi a dat ordin să le elibereze. Oricum, pierduseră ultimul autobuz, ce fusese la ora 19, astfel au fost nevoite să se întoarcă 15 km pe jos la mânăstire, noaptea, pe o ninsoare de rupea pământul, şi de-abia spre dimineaţă au ajuns.
Tovarăşa Elena Ceauşescu la Agapia!
Înainte de revoluţie (cam cu un an) a venit Elena Ceauşescu la mânăstire şi, după părerea maicii Filofteia, acela a fost unul dintre cele mai grele momente ale Mânăstirii Agapia. Familia Ceauşescu avea o casă de vânătoare în judeţul Neamţ şi Elena Ceauşescu a anunţat că sâmbătă după-amiază, la ora 5, va veni la vânătoare, cu Emil Bobu şi cu Maria Gheorghe (prim-secretar de partid la Piatra Neamţ) şi că vor trece mai întâi pe la Agapia. Nu au ajuns la timpul anunţat, întârziind foarte mult. La mânăstire la ora 6 începea privegherea, care durează 5 ore. Dacă se începea prea târziu, ajungeau să termine a doua zi; or, asta nu era posibil, pentru că trebuia să se încheie până la ora 12 noaptea. Maica stareţă a crezut că cei anunţaţi nu mai vin şi a decis începerea slujbei. Pe atunci nu erau telefoane mobile, ca să poată afla detalii despre sosire. Astfel, a început slujba, însă l-a rugat pe părinte ca în momentul în care îi va vedea că intră în biserică, să se oprească. Părintele a oprit slujba, însă asta nu i-a convenit Elenei Ceauşescu, care din pridvor a văzut biserica plină de maici şi a înaintat spre Altar, cu intenţia vădită de a intra prin Uşile Împărăteşti! Maica Filofteia îşi aminteşte cum părintele s-a aşezat cu curaj şi cu mâinile ridicate în faţa ei, spunându-i: “Nu, nu aveţi voie, doamnă!”. Asta a terminat-o, ea nu ştia nici măcar atât până la vârsta pe care o avea: că nu se cade să intre în Sfântul Altar, şi mai ales prin Uşile Împărăteşti! Stareţa, încercând să o îmblânzească, a plimbat-o pe la ateliere, ajungând la cel de broderie, unde maicile lucrau o perdea specială pe mătase albă cu trandafiri, destinată îmbrăcării cunoscutei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica mare.Era foarte frumoasă, iar măicuţele încercau s-o termine până pe 2 februarie, cînd se sărbătoreşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Elena Ceauşescu a spus că vrea acea perdea pentru ea, dar maica stareţă, pentru a n-o înfuria şi mai tare, i-a promis că i-o va da în momentul în care va fi gata. În fapt, maicile au trebuit să procure încă o bucată din acelaşi material şi să lucreze la broderie timp de o lună de zile, 24 de ore din 24, schimbându-se între ele la 8 ore. O muncă foarte grea şi migăloasă, dar perdeaua trebuia terminată şi predată la timp dictatoarei…
Acest lucru nu a îmbunat-o însă câtuşi de puţin, pentru că de cum a ajuns la Bucureşti a început să transmită ordine la nivel de judeţ, spre a le face viaţa grea măicuţelor. Unul dintre ordine era să fie verificate fiecare în parte şi să le dea afară pe cele care nu îndeplineau condiţiile impuse de decret. Acest plan al “savantei de renume mondial” nu a mai fost finalizat, din fericire, pentru că între timp a venit revoluţia din decembrie 1989.
Laurenţiu COSMOIU,
