Noul întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (cu statut de autonomie în cadrul Patriarhiei Moscovei) a fost ales ÎPS Onufrie, mitropolit al Cernăuţilor şi Bucovinei. Alegerea a avut loc pe 13 august 2014 în Biserica Trapezei a Lavrei Peșterilor din Kiev.
La Soborul arhieresc au participat 78 de ierarhi ucraineni, dintre care 48 şi-au dat votul pentru noul întâi-stătător. Intronizarea noului întâi-stătător va avea loc în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kiev la data de 17 august.
Amintim începând cu data de 24 februarie 2014 ÎPS Onufrie a fost locţiitor al catedrei mitropolitane kievene, în legătură cu incapacitatea ÎPS Vladimir de a-şi exercita slujirea. La data de 5 iulie 2014 ÎPS Vladimir a trecut la cele veşnice.
Mitropolitul Onufrie (Orest Berezovski) s-a născut la 5 octombrie 1944 în regiunea Cernăuţi. A studiat la Seminarul şi Academia din Moscova (Serghiev-Posad), unde a şi fost tuns monah cu numele Onufrie. În 1990 a fost hirotonit episcop de Cernăuţi, apoi ridicat la rangul de Mitropolit. Din 1994 a fost membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ucrainene. În mediul bisericesc ÎPS Onufrie este cunoscut ca un monah ascet şi un păstrător neclintit al Canoanelor Ortodoxe.
Sursa: http://www.teologie.net/