Astăzi, la Palatul Mitropolitan a avut loc întrunirea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri din cadrul Eparhiei de Chişinău. La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacuviosul părinte Arhimandrit Siluan (Şalaru), stareţ al Sfintei Mănăstiri Curchi, Exarh al Mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, Protopop de Orhei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, precum şi câteva zeci de monahi şi monahii, care stăreţesc sfintele mănăstiri ale Eparhiei.

Adresându-se celor prezenţi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a făcut o analiză a vieţii monahale din ultima perioadă de timp, punctând cele mai importante evenimente care au marcat activitatea bisericească recentă în general şi cea mănăstirească, în particular.

În această ordine de idei, Mitropolitul Vladimir a apreciat înalt progresele înregistrate în domeniul organizării activităţilor monahale conform prevederilor bisericeşti, rezultatele lucrărilor de reparaţie şi restaurare din incinta câtorva aşezăminte monahale, dar, în acelaşi timp, a atras atenţia celor prezenţi asupra necesităţii unei dinamizări şi mai vizibile, în scopul implicării depline a sfintelor mănăstiri în viaţa eclesială şi respectiv socială, în limitele prevederilor canonice.

În continuare, Preacuviosul Arhimandrit Siluan (Şalaru), vorbind din numele stareţilor şi stareţelor prezenţi la adunare, a prezentat Înaltpreasfinţitului Mitropolit doleanţele cele mai stringente ale monahilor din cadrul Eparhiei de Chişinău, precum şi perspectivele aplicării planurilor discutate.

Tot astăzi, Vlădica Vladimir a oferit mai multor participanţi la întrunire, Distincţii Mitropolitane, în semn de recunoştinţă pentru munca depusă spre binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sursa: www.mitropolia.md

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.