Sfinții părinți ne învață

Sf. Tihon din Zadonsk – Răbdarea se întăreşte prin:

1. Rugăciune, prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru ridicarea crucii; căci aşa cum copiii aflaţi în suferinţă îşi spun părinţilor întristarea, primind de la ei mângîiere, ori aşa cum prietenii îşi împărtăşesc unul altuia necazurile şi astfel simt în inimă o oarecare uşurare, aşijderea şi noi simţim cea mai mare uşurare în întristarea noastră atunci când, prin rugăciune, împărtăşim întristarea noastră lui Dumnezeu, “Care este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea” (II Cor. 1, 3-4).

Continuare …

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții. Omul care caută să placă celorlalți cultivă virtutea pentru laudă, și nu pentru virtutea în sine; nu pentru a se desăvârși, ci ca să fie slăvit de oameni, nu pentru ca să placă lui Dumnezeu, ci pentru  ca să placă lumii.

Continuare …

Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea întru toată viața oamenilor

Bun lucru este totdeauna a ne ruga, și a nu îngreuia și a nu ne slăbănogi, după cum zice Domnul. Și iarăși spune apostolul: „Neîncetat rugați-vă”, adică noaptea și ziua, și în tot ceasul. Și nu numai când intri în biserică, iar cealaltă vreme să fii fără de grijă.

Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătorești, ori de mănânci, ori de bei, ori de stai, să nu îți curmi rugăciunea ta. Că nu știi când va veni cel care va cere sufletul tău de la tine.

Continuare …

Lupta cu sine, cu propria păcătoşenie, este cea mai grea luptă de pe pământ

Lupta cu sine, cu propria păcătoşenie, este cea mai grea luptă de pe pământ. Dacă nu ducem această luptă sau o ducem fără vlagă şi credinţă, poticnindu-ne la tot pasul, păcatele noastre ne vor însoţi în viaţa de după moarte, de dincolo de mormânt – şi acolo vor fi supuse îndată aşa-numitei judecăţi particulare, prin care trece orice răposat.

Ce înseamnă această judecată particulară?

Continuare …

Cuviosul Antonie de la Optina: Să păstraţi în voi cu toate puterile duhul bunei credinţe!

Sfântul Proroc David spune despre oamenii din prezent, că toţi se vor abate de la calea dreaptă.

În pofida acestui fapt vă sfătuiesc, preaiubiţii mei, să păstraţi în voi, cu toate puterile, duhul bunei credinţe, adică să vă însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci când mâncaţi şi când beţi, ieşind din casă şi intrând, şi la începutul oricărei lucrări; cei împrejmuiţi cu Sfânta Cruce sunt înfricoşători pentru vrăjmaşul, cu toate că unora care gândesc greşit li se pare o nebunie să facă aşa, adică (spun ei): „ce vor zice ceilalţi despre noi?”

Continuare …

Cuviosul Antonie de la Optina despre răbdarea necazurilor

În orice necaz,  şi în boală, şi în sărăcie, şi în strâmtorare, şi în nepricepere, şi în toate neplăcerile e mai bine să gândiţi şi să vorbiţi cu sine mai puţin, şi prin rugăciune, deşi scurtă, să vă apropiaţi de Hristos Dumnezeu şi de Preacurata Lui Maică, pentru că aşa va fugi duhul tristeţii amare, iar inima se va umple de nădejde în Dumnezeu şi de bucurie.

Ca şi când nu te-ar fi lovit necazul, ca şi cum nu ţi s-ar fi întâmplat nici o nenorocire, să spui:

Continuare …

Sfântul Ioan Maximovici: Nu există pocăință fără schimbarea vieții

Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Continuare …

Sf. Nicodim Aghioritul: Să nu laşi idolul Afroditei să se întipărească în sufletul tău

Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta?

Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.”

Continuare …

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Despre Boală şi aducerea-aminte de moarte (III)

Despre boală ca nevoinţă mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie.

Continuare …

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Despre Boală şi aducerea-aminte de moarte (II)

Despre boală şi felul de viaţă dus. Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!

V-aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească.

Continuare …

În Biserică, timpul se opreşte

În Biserică timpul se opreşte, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenţei pământeşti nu întrerupe legătura vie dintre generaţii (G. Florovsky).

În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susţinut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8), vieţuieşte neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiaşi adevăr, aceluiaşi bine şi aceleiaşi vieţi, pururea făcând tot trecutul să fie prezent.

Continuare …

Sf. Ioan Gură de Aur: Cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate

Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-l cinsti cu adevărat, căci cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a nu mânca, acela necinsteşte postul mai mult.

Tu posteşti! Bine, dar arată-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu. Iată: când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui.

Continuare …

Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat

Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în timpul nopţii, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul prive­gherii praznicului înălţării Sfintei Cruci.

Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan şi a   căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început am fost puţin înfricoşat, dar repede m-am liniştit şi am zis egumenului: „Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”.

Continuare …

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Despre Boală şi aducerea-aminte de moarte (I)

Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti. Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!

Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. […] Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista”. Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de unul singur, ci nădăjduiesc că Milostivul Domn nu mă va lăsa singur, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum. Iarăşi boala! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă!

Continuare …

Virtuţile trebuincioase pentru mântuire: smerenia şi răbdarea

Cred că nu ai virtuţile trebuincioase pentru mântuire: smerenie şi răbdare; învaţă-le pe acestea. Pentru că nemincinos este Dumnezeu, Care a zis: „Căutaţi şi veţi afla; cereţi şi vi se va da vouă” (Matei 7:7).

Iar dacă ţi s-ar fi dat aceste bunuri, atunci nu le-ai mai fi căutat şi ai fi căzut în mândrie. Aşa că, smereşte-te şi te roagă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa. Şi-ţi este de ajuns. Toate cele de trebuinţă, la vremea lor, ţi le va da Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, Filocalia de la Optina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 146

Smerenia este învățătura evanghelică, virtutea evanghelică, puterea tainică a lui Hristos

Ce înseamnă a crede ?” – a fost întrebat un mare „bineplăcut al lui Dumnezeu. Acesta a răspuns: „A cre­de înseamnă a petrece întru smerenie și milă” (Pateric. Despre Avva Pimen cel Mare).

Smerenia nădajduiește în Dumnezeu – nu în sine și nu în oameni; de aceea, purtarea ei e simplă, fără ocolișuri, statornică, măreață. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie.

Continuare …

Sfântul Luca al Crimeei: Despre frumusețea exterioară și frumusețea morală

De duhul unei forţe grandioase sunt pătrunse masivele montane învăluite de nori întunecaţi şi valurile oceanului bântuite de furtună, care năpădesc asupra stâncilor de pe ţărm.Duhul veşniciei şi al nemărginirii se revarsă în sufletele noastre de la miliardele de stele ale cerului nopţii.

Câtă bucurie şi pace ne aduc culorile blânde ale răsăritului şi câmpiile şi lacurile învăluite de lumina lunii! Natura vădeşte valoarea supremă a frumuseţii morale şi repulsia faţă de urâţenie în ochii blânzi şi curaţi ai oamenilor buni, în înfăţişarea respingătoare a răufăcătorilor şi a infamilor.

Continuare …