Poruncile lui Hristos par cu neputință de împlinit celui ce n-a încercat niciodată să le împlinească. De pildă, Domnul a zis: Faceți bine celor ce vă urăsc pe voi (Mt. 5, 44; Lc. 6, 27), iar tu întrebi plin de mirare: „Oare este cu putință așa ceva? Oare o astfel de poruncă nu e potrivnică firii omenești?” N-ai întreba vreodată așa ceva dacă în viață te-ai fi străduit măcar o dată să faci bine unui om care te urăște; dacă ai fi încercat, ai ști că această poruncă a Domnului este cu putință de împlinit și se potrivește cu firea omenească —în starea ei cea mai bună.
Ce mare este în ceruri slava Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătorește la 12 iunie.
Fiind comandant de oști, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în cetatea Samara, de pe malul râului Eufrat. Suferind în temniță, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să-l scape de acolo, făgăduind că își va dărui după aceea toată viața lui Dumnezeu.
Cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe Cruce, unde erau cei care voiau mai înainte să-L facă împărat?
Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
Tatăl Se uită din Cer şi mă vede acoperit cu răni din pricina nedreptăţii oamenilor şi spune: „Nu te răzbuna” (cf. Matei 5, 38-42; Romani 12, 19).
Sunt cinci imbolduri de căpetenie, după care se călăuzesc oamenii în faptele lor:
1. câștigul personal cu desfătarea proprie;
2. legătura de rudenie sau de sânge;
3. legile comunității;
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/
Pe malul puţin înalt al Lacului Ghenizaret stătea dumnezeiescul Ziditor aşezat pe iarba verde. Şi a început să schiţeze planuri pentru noua zidire. Cu toate acestea, El nu le-a schiţat pe un pergament şi nici nu le-a desenat cu un creion pe hârtie, ci prin cuvinte puternice le-a imprimat în sufletele ucenicilor Săi şi ale poporului, ca printr-un diamant într-un material de ceară.
Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.
Se spune despre un orator din vechime că a muncit zi şi noapte pentru a-şi însuşi marele dar al elocinţei. Cineva i-a zis: „Demostene nu-ţi va îngădui să fii cel dintâi dintre retori.” La care acesta imediat a replicat: „Nici eu nu-i voi îngădui lui ca să rămână singurul.”
Biserica Ortodoxă, odinioară singura Biserică a lui Hristos în lume, a ţinut de la început credinţa în Evanghelie, fără a ține seama de stânga sau de dreapta, şi fără a se sprijini pe alte credinţe, nici pe filosofiile păgâne şi nici pe ştiinţele naturale. Căci atunci când mergi cu un călăuzitor cu vedere bună şi înainte văzător, este de prisos şi caraghios să-i întrebi pe chiori şi pe orbi despre drum.
Gândurile tale care nu se plimbă prin cer rămân bolnave și neputincioase. Cuvintele tale care nu se izbesc de cer vor rămâne fără ecou sau vor avea vuietul stâncii rostogolite, care înfioară împrejurimile și nu aduce nici o binecuvântare văii în care se prăbușește.
Pe lângă zidurile bisericii trec o mulţime de oameni trişti şi împovăraţi de problemele acestei vieţi şi întreabă: – Biserică, cum ne poţi mângâia? Iar Biserica le răspunde: – Prin credinţa în biruinţa de pe urmă a binelui. Eu sunt monumentul şi dovada acestei biruinţe.
Când mărturiseşti mincinos despre tine, tu însuţi ştii că minţi. Când mărturiseşti mincinos despre de alţii, celălalt ştie că tu minţi în legătură cu el. Când te preamăreşti şi te lauzi în faţa oamenilor, oamenii nu ştiu, dar tu ştii că dai mărturie mincinoasă despre tine. Dar dacă repeţi de mai multe ori această mărturie mincinoasă, oamenii se vor lămuri, cu timpul, că minţi. Iar dacă repeţi neîncetat o minciună în legătură cu tine, toţi oamenii vor şti că minţi, şi atunci doar tu vei mai crede în minciunile tale, care vor deveni adevăr pentru tine.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ.