
Dumnezeu este ultima ţintă a tuturor păcatelor.
Când minţi, minţi înaintea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este ultima ţintă a tuturor păcatelor.
Când minţi, minţi înaintea lui Dumnezeu.
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Trebuie să te osteneşti şi să fii osârduitor, nu să îţi faci griji. Osteneşte-te şi fii osârduitor pentru adevărul şi sfinţenia lui Dumnezeu, şi aruncă grija ta spre Domnul. El vrea de la noi ceea ce este în puterea noastră, nu ceea ce este doar într-a Lui. Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii sale un cot?” Aşadar, cu deplină încredere în Făcătorul nostru să săvârşim lucrarea dată nouă şi să nu ne îngrijim de tot ce va veni şi de tot ce poate veni.
Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilat ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des. Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilat: „Ce este adevărul?” De când s-au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal.
Există vreun medicament pentru oameni și pentru neamuri împotriva fricii? Există, la Doctorul Suprem. Doctorul Suprem a scris rețeta cu acest medicament și-n Vechiul, și-n Noul Testament. Această rețetă este: Împliniți toate poruncile Mele și toate judecățile Mele; păziți-le și le împliniți și veți trăi liniștiți pe pământ (Leviticul 25, 18).
Pentru ce îngăduie Dumnezeu să vină pedeapsa asupra oamenilor? Pentru a-i feri pe oameni de pierzanie aşa cum şi tatăl îşi bate fiul care a luat-o pe o cale greşită, ca să-l păzească la vreme de pierzania ce aşteaptă la capătul acesteia.
Omul drept ştie că suferinţa este îngăduită de Dumnezeu spre răbdarea greutăţilor pentru binele altora şi că pentru a ajunge la desăvârşire trebuie să trăiască o viaţă dură ca fierul care, pentru a deveni oţel, este trecut prin foc. Păcătosul care s-a pocăit ştie că suferă şi pătimeşte din pricina păcatelor lui; rabdă greutăţile şi suferă pentru purificarea lui, asemenea unei ţesături care, pentru a deveni mai albă, este supusă la mare presiune şi la frecare. Păcătosul pocăitsuferă greutăţile în lumea aceasta, pentru a nu suferi în viaţa viitoare.
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Un ţăran fără carte ştie mai multe decât îşi în chipuie un orăşean cu carte. Dumnezeu îl învaţă. Un orăşean cu carte ştie mai puţin decât îşi închipuie un ţăran fără carte. Mândria scade ştiinţa lui.
Învaţă ce vrei şi să ştii ce poţi; însă un lucru trebuie ştiut: întotdeauna este mai de preţ purtarea cea bună, decât multa știință.
La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”
„Umblați cât aveți lumină, ca să nu vă prindă întunericul!” (Ioan 12, 35)
Când spunem: „Hristos S-a născut!” e ca şi cum am spune: „Mesia S-a născut!”, sau „Împăratul S-a născut!”, sau „Mântuitorul S-a născut!”. Felicitându-ne astfel, noi întărim şi ne dăm mărturie unii altora că a venit în lume Cel ce trebuia să vină pentru mântuirea neamului omenesc, şi că altul afară de El nu trebuie aşteptat.
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Cu cât mai puțină este credința noastră, cu atât mai multă ne este și tristețea. Unul dintre cele mai însemnate foloase ale credinței este eliberarea omului de întristări. Cât timp copilul știe că există tatăl, care se îngrijește de casă și de toate nevoile casei, orice tristețe dispare îndată printr-un cântec. Însă când acest sentiment se pierde, cântecul încetează! Atunci copilul se simte orfan și asuprit de tristeți, se simte ca înconjurat de un roi de sficși.
Hristos nu este doar Cel ce învaţă despre scopul vieţii, ci şi Cel ce călăuzeşte omenirea spre acest scop. De aceea S-a şi înălţat la ceruri: ca să arate unde e scopul nostru – căci unde este El, acolo este scopul. El S-a numit pe Sine „Păstor”. Oare ştiu oile calea şi scopul lor fără păstor? Nicidecum.
„Lumea este nesărată şi fără gust”, îmi zici, prietene! Repeţi de o sută de ori, că lumea este nesărată şi lipsită de gust şi te revolţi. Te mândreşti de fiecare dată când te numeşti revoluţionar şi ameninţi că vei răsturna lumea. Revoltă-te, prietene, mai întâi împotriva ta, împotriva lipsei de sare din tine şi apoi revoltă-te împotriva lumii.
„Lumea este nesărată şi fără gust”, îmi zici, prietene! Repeţi de o sută de ori, că lumea este nesărată şi lipsită de gust şi te revolţi. Te mândreşti de fiecare dată când te numeşti revoluţionar şi ameninţi că vei răsturna lumea. Revoltă-te, prietene, mai întâi împotriva ta, împotriva lipsei de sare din tine şi apoi revoltă-te împotriva lumii.
Îmi zici, prietene, că „oamenii sunt vicleni”, că „sunt adulteri”, că „sunt ucigaşi”. De sute de ori te revolţi împotriva păcatelor altor oameni.