Tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu. Păcatele Îl alungă pe Dumnezeu, pe când supărările pe care ni le pricinuiesc ceilalţi Îl aduc aproape de noi, ca să ne apere.
Inima omului implică, în dimensiunea vieţii spirituale, un dublu aspect; pe de o parte, ea este centrul fiinţei umane, iar pe de altă parte, punctul de întâlnire cu Dumnezeu.
Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat.
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)
1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
Predică ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania rostită în Duminica Ortodoxiei, Cluj-Napoca 16 martie 2003.
Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinței Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea comemorează victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmul prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomenește restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii dar și în viața particulară a creștinilor.
Mai există şi un alt medicament: postul. Copilul trebuie să înveţe să postească, cel puţin de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea. Să meargă apoi la biserică iar seara, când se termină spectacolele, tatăl să-l ia de mână şi să-i arate lumea care iese de la teatru. Să râdă de bătrânii care s-au dovedit mai fără minte decât tinerii, chiar decât cei foarte tinerei, pentru că n-au alungat flacăra dorinţei trezită în ei. Apoi să-l întrebe pe copil: „Ce crezi că au câştigat toţi aceşti oameni? Nimic altceva decât ruşine. S-au făcut de râs şi de ocară în ochii lumii care-i va judeca aspru”. Făcând aceasta, tatăl îi va spori mult sila copilului faţă de spectacolele şi de muzicile deşuchiate.
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” (Pilde 23:26)
1. Mai presus de toate gândește-te la Dumnezeu, căci și Dumnezeu se gândește la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândește la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, așa și Dumnezeul tău se gândește la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toți îngerii din ceruri.
Postul împreună cu rugăciunea şi toate nevoinţele legate de dânsul poate fi zădărnicit de vrăjmaşul, dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiti trişti, ca făţarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc… Tu însă, când posteşti, unge capul şi fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că posteşti” (Mt. 6, 16-18).
Harul Duhului, pentru a-l mântui pe om, trebuie să îl găsească pe el curat, ca să se odihnească peste el, fiindcă nu este vorba despre simpla eliberare din robia diavolului, ci despre împăcarea şi împrietenirea cu Dumnezeu.
Este vorba despre însăşi comuniunea cu Dumnezeu, este vorba despre înfierea de către Tatăl ceresc. Este vorba despre împărăţia Lui Dumnezeu, este vorba despre „numărarea împreună cu îngerii şi cu sfinţii lui Dumnezeu.”
– Rânduiala din Postul Mare –
– Adunându-ţi gândurile, cu smerenie mergi înaintea icoanei Domnului Hristos, şi plecându-ţi capul înaintea Judecătorului, zi acestea:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. ( o metanie mare )
Postul e înainte de toate, înfrânare, frați creștini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie și mănânci și o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.
Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreț grozav față de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecați. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem “evoluați”…
Noi intrăm în post cu dorinţa de rânduială şi este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt. Nu întotdeauna facem aşa. Sunt aşa de multe momente în viaţa noastră din post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala. Unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima şi ultima săptămână.
Postești? Dovedește-mi-o din faptele tale. Care fapte? Dacă vezi pe vreun sărac, să-l miluiești. Dacă vezi vreun vrăjmaș, să te împaci cu el. Dacă vezi o femeie frumoasă, să nu iei aminte la ea. Să nu postească numai gura ta, ci și ochiul tău și auzul și picioarele și mâinile tale, și toate mădularele trupului tău. Să postească mâinile oprindu-se curat de la răpire și lăcomie. Să postească picioarele, tăindu-le calea care duce la priveliști păcătoase. Să postească ochii, nevoindu-se să nu cadă pofticioși pe fețele frumoase, nici să iscodească frumuseți străine.
Postul euharistic şi postul ascetic
Pentru a înţelege sensul duhovnicesc al typikon-ului trebuie să distingem cu claritate, pe urmele părintelui Alexander Schmemann, două feluri de posturi: „Postul euharistie” şi „postul ascetic”. împărtăşania a avut întotdeauna în Biserica Ortodoxă sensul unei sărbători eshatologice, al unei uniri cu Mirele care anticipează „Pastele veşniciei”. Astfel, canoanele şi regulile bisericeşti prescriu înainte de împărtăşanie o perioadă de post total obligatorie pentru toţi.
Perioada Postului Mare s-a constituit în exclusivitate în funcţie de postul pregătitor în vederea Paştelui. Acesta a rămas elementul esenţial al convertirii şi al efortului ascetic întreprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toţi. Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripţii disciplinare impuse de atmosfera de doliu şi penitenţă legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicţia de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinţilor, căsătoriile, aniversările, botezurile şi hirotonia, proscrierea relaţiilor sexuale şi a băilor iar, pentru monahi, interdicţia de a ieşi din mănăstirea lor în tot Postul Mare, „pentru ca stăruinţa lor în rugăciune să nu se risipească”.
1. Plăcută este ochilor noştri priveliştea mării liniştite, răsfrângând pe întinderea ei netulburată lumina scăpărătoare a razelor soarelui în plină strălucire. Dar şi mai desfătător este să priveşti şi să grăieşti despre Biserica cea strâns unită după voinţa lui Dumnezeu, izbăvită de tulburări şi luminată, în chip tainic, de lumina cea dumnezeiască, desfăcându-și aripile către strălucirea de dincolo şi întinzându-şi în sus mâinile, ochii, simţirea, precum şi întreaga ei cugetare.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 87 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Sufletul este și va rămâne pentru viața de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preț.
Ca să ne putem da seama ce este sufletul și ce însemnătate are el pentru viața noastră pământească, cel mai simplu este să comparăm cadavrul unui om mort de curând cu trupul
unui om viu.