Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi, cu toţi”. (Din Sf. Liturghie)
A
stăzi, Sfânta Biserică prăznuieşte evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli – Cincizecimea sau Rusaliile, cum i se mai spune în popor. Fiecare din aceste denumiri reflectă un aspect sau altul al acestui mare eveniment din istoria mântuirii neamului omenesc din robia păcatului.
I
se spune Pogorârea Sfântului Duh pentru că acum puterea Duhului Sfânt s-a revărsat asupra Sfinţilor Apostoli, înzestrându-i cu „putere de sus ” pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei tuturor popoarelor. Evenimentul acesta s-a petrecut la 50 de zile după învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos, şi de aici numirea de „Cincizecime”, care era una din marile sărbători ale poporului evreu, dar care a primit un pronunţat caracter creştin, iar numirea de „Rusalii” vine de la o sărbătoare a romanilor numită „Rosalia”, care înseamnă trandafir, zi în care cetăţenii romani mergeau cu trandafiri la mormintele celor decedaţi, obicei păstrat şi la poporul nostru român, căci astăzi în unele părţi ale ţării se merge la cimitire pentru a se pune flori şi trandafiri la căpătâiul celor decedaţi, iar în biserici se aduc crengi şi frunze de nuc, armindeni sau tei, care simbolizează „puterea cea de viaţă făcătoare a Duhului Sfânt”, primind astfel un pronunţat caracter creştin, nădăjduind ca de această putere să se învrednicească şi cei vii, dar şi cei morţi. Poate că acesta a şi fost motivul pentru care Biserica a rânduit ca Sâmbăta dinaintea Rusaliilor să fie numită şi „Sâmbăta moşilor de vară”, zi în care se face pomenirea morţilor.
A
supra acestui eveniment al Pogorârii Duhului Sfânt dorim să vorbim în cuvântul nostru de învăţătură şi să vedem care este folosul duhovnicesc pentru fiecare dintre noi.
Î
n urmă cu 10 zile, când am prăznuit înălţarea la cer a Mântuitorului, în Evanghelia citită atunci la Sfânta Liturghie ni s-a relatat că înainte de înălţare Mântuitorul le-a făgăduit sfinţilor Săi ucenici şi apostoli că le va trimite lor un povăţuitor, adică pe Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, care îi va povăţui pe ei spre tot adevărul în activitatea lor misionară de propovăduire a Evangheliei în toată lumea.
Î
ntăriţi sufleteşte cu această făgăduinţă a Domnului Iisus Hristos, apostolii, ucenicii şi Maica Domnului s-au întors în Ierusalim de pe Muntele Măslinilor, unde Domnul S-a înălţat la cer, şi aici în Ierusalim într-o cameră stăteau ascunşi de frica iudeilor, rugându-se lui Dumnezeu şi aşteptând împlinirea acestei făgăduinţe.
Ş
i iată că astăzi, la 10 zile de la înălţarea la Cer, şi la 50 de zile după învierea Sa din morţi, Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, dar mai ales Apostolul citit ne-a relatat amănunţit împlinirea faptică a acestei promisiuni făcute de Mântuitorul la înălţare. S-a spus în apostolul citit că „ sosind ziua Cincizecimii, apostolii erau cu toţi adunaţi într-o casă şi în timp ce se rugau, fără de veste – adică pe neaşteptate – s-a făcut un vuiet puternic, ca de suflare de vânt care a umplut toată casa, apoi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc asupra fiecăruia dintre cei prezenţi, şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început toţi să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (F. Ap. 2,1 -4). Acest eveniment este bine reliefat în icoană ortodoxă a Pogorârii Duhului Sfânt aflată pe catapeteasmă, dar şi la închinare. Şi vă rog să o priviţi cu atenţie atunci când veniţi la miruit şi pentru a lua anafura.
Aşa petrecându-se lucrurile, la Pogorârea Duhului Sfânt se cuvine să lămurim câteva probleme în legătură cu cele relatate în Evanghelie şi Apostol pentru a înlătura orice nedumerire care s-ar putea ivi în minţile dumneavoastră.
Î
n primul rând trebuie precizat faptul că acum, la Cincizecime sau Pogorârea Duhului Sfânt, s-a petrecut un lucru dumnezeiesc suprafiresc, posibil de înfăptuit numai din partea lui Dumnezeu.
D
acă se spune că acum, la Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra sfinţilor apostoli, asta nu înseamnă că El nu a existat şi mai înainte. Sfânta Scriptură spune că încă de la crearea lumii Duhul lui Dumnezeu (puterea de viaţă a Duhului Sfânt) se purta deasupra apelor (Gen. 1,2); că Duhul Sfânt e Acela care a inspirat şi a umplut de înţelepciune pe drepţii şi proorocii Vechiului Testament pentru a vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. Prezenţa Duhului Sfânt s-a arătat apoi şi la Botezul Mântuitorului în râul Iordan, când s-a pogorât în chip de porumbel asupra Lui (Mc. 1,10).
A
cum, la Cincizecime, însă, începe lucrarea de sfinţire şi desăvârşire a lumii până la sfârşitul veacurilor a Duhului Sfânt, căci ne spune învăţătura de credinţă a Bisericii: Dumnezeu Tatăl este Creatorul lumii; Dumnezeu Fiul este Mântuitorul lumii şi Duhul Sfânt este Sfinţitorul lumii, fără să socotim că sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu, dar întreit în persoane. Evident că este greu de înţeles cu mintea noastră limitată această taină a existenţei unui singur Dumnezeu după fiinţă, dar întreit în persoane, dar acceptăm lucrul acesta pe baza credinţei noastre în Dumnezeu şi în cuvintele Sfintei Scripturi.
Apoi vuietul puternic şi limbile ca de foc care s-au arătat împărţite fiecărui apostol şi asupra Maicii Domnului sunt semnele văzute ale puterii nevăzute a Duhului Sfânt, care i-a înzestrat pe apostoli cu putere dumnezeiască, cu înţelepciune şi cu darul de a vorbi în limbi pe care ei nu le cunoşteau atunci. Cu acest prilej al Cincizecimii, care era o sărbătoare mare iudeilor, se aflau la Ierusalim „ locuitori iudei, bărbaţi cucernici din toate neamurile câte sunt sub cer, şi fiecare îi auzea pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”(F. Ap. 2, 4-5).
P
entru o înţelegere mai uşoară a ceea ce s-a întâmplat la Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, să ne închipuim o sală de şedinţe în care se ţin conferinţe internaţionale la care participă persoane de diferite naţionalităţi. In aceste săli, în timp ce unul vorbeşte de la tribuna oficială în limba lui, cel din sală îl aude într-o altă limbă pe care el o cunoaşte (franceză, engleză, germană, italiană etc). Lucrul acesta se datorează unor cunoscători al acestor limbi şi al limbii celui care vorbeşte de la tribună. Aceşti traducători se află în nişte cabine speciale şi cu ajutorul unor aparate speciale îl ascultă pe cel care vorbeşte şi transmit mesajul celor din sală într-o altă limbă, iar cei din sală ascultă fiecare în limba pe care o cunoaşte. Deosebirea dintre ceea ce se petrece într-o astfel de sală de conferinţe şi ceea ce s-a petrecut la Pogorârea Sfântului Duh constă în aceea că la această sărbătoare Sfinţii Apostoli care au început să vorbească în limbi străine şi înţelegerea de către cei prezenţi la Ierusalim a vorbirii lor în limba pe care o cunoştea fiecare a fost o lucrare harismatică a lui Dumnezeu, nefiind nevoie de traducători. Această lucrare harismatică a vorbirii în limbi a fost necesară în momentul acela pentru ca oamenii să înţeleagă despre măririle lui Dumnezeu care s-au petrecut.
Am stăruit asupra acestui lucru, deoarece astăzi sunt unii creştini care s-au rupt de Biserica cea adevărată şi pretind că în comunitatea lor se petrece aceeaşi lucrare harismatică, vorbind în limbi străine pe care însă nu le înţelege nimeni; sunt aşa-zişii penticostali. Astăzi Biblia este tradusă în limbile tuturor popoarelor; slujbele şi predicile se fac în limba fiecărui popor, deci nu mai este nevoie de vorbirea în limbi. Chiar dacă ar fi cazul să vorbeşti unui străin, lucrul acesta îl faci fie vorbind în limba lui, fie prin mijlocirea unui traducător. De aceea să nu vă lăsaţi ademeniţi de astfel de oameni care pretind că vorbesc în limbi necunoscute şi neînţelese de nimeni, că este o ducere în eroare.
Î
nvăţătura aceasta despre Duhul Sfânt şi despre lucrarea Lui este cuprinsă în Simbolul de Credinţă în care zicem: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci”.
Ş
i acum să vedem, aşa cum am spus la începutul cuvântului, care este folosul nostru sufletesc din praznicul de astăzi, care este importanţa lui.

  1. Pentru Biserică, Pogorârea Sfântului Duh este actul de întemeiere a Bisericii creştine, luând fiinţă prima comunitate bisericească formată din peste 3000 de persoane. Această primă comunitate creştină a crescut până în ziua de astăzi şi va creşte până la sfârşitul veacurilor, pentru a cuprinde cât mai mulţi oameni, căci spune Sfânta Scriptură: „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
  2. Acum, la Cincizecime, Sfinţii Apostoli au fost investiţi cu putere dumnezeiască pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei la toate neamurile, după cuvântul poruncit lor de Mântuitorul: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „(Mt.28,19-20).
  3. După Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au mers în toată lumea, au propovăduit Evanghelia la toată făptura, au întemeiat Biserici, au hirotonit preoţi, pentru ca aceştia să continue întreita lucrare misionară de propovăduire a Evangheliei, de sfinţire a credincioşilor prin harul sfintelor slujbe şi de povăţuire a credincioşilor pe cărările mântuirii.
  4. Pentru noi, cei credincioşi, Pogorârea Duhului Sfânt are importanţă prin aceea că ni s-a dat posibilitatea fiecăruia să ne putem mântui prin colaborarea noastră cu harul dumnezeiesc pe care îl primim în Biserică prin Sfintele Taine şi alte slujbe bisericeşti, lucru care este bine scos în evidenţă de cuvintele de început ale cuvântării noastre, când am zis: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi”.
    Să ne ajute Dumnezeu ca harul Duhului Sfânt să fie viu şi lucrător în viaţa fiecăruia dintre noi.

                                                                                                                                                         Arhimandrit Serafim Joantă

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.