Din ce cauză? Pentru că Rugăciunea inimii presupune stăruinţă în chemarea numelui Domnului. Stăruinţă cu multă luare-aminte şi într-un duh smerit! Cei care se angajează la această rugăciune, auzind multe lucruri despre ea, vor să şi-o însuşească, dar nu au cu ei şi mijloacele ajutătoare.
Adică, în primul rând nu au răbdare să o zică încontinuu. Ea ar trebui să fie o rugăciunea neîncetată, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). In viaţa noastră obişnuită sunt fel de fel de preocupări care ne atrag. Suntem risipiţi şi această rugăciune se întrerupe foarte des. Nu avem continuitate duhovnicească, nu putem să ne păstrăm în duh de rugăciune când chemăm numele Domnului. Mintea noastră zboară chiar în momentul când spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Mintea noastră deseori rătăceşte, se întâlneşte cu fel de fel de alte probleme, străine de rugăciune. Şi, de fapt, nu ne rugăm încontinuu, iar asta dăunează foarte mult.
Pe urmă, atunci când ne rugăm, avem de multe ori înlăuntrul nostru nişte rămăşiţe de ură. Suntem certaţi cu cineva, dar nu băgăm de seamă. însă, când suntem certaţi cu cineva, nu prinde rugăciunea; nu se prinde, ne rugăm ca la un obiect. E o trăncăneală. Şi desigur că, în asemenea condiţii, nici Rugăciunea inimii nu o putem dobândi.
Mai este şi această smerenie în care trebuie să fie rostită rugăciunea. Smerenia! Suntem străini de ea! Dacă prinde puţin rugăciunea în noi, avem un fel de felicitare proprie – „Iată unde am ajuns eu!”; şi atunci o luăm din nou de la început şi tot batem pasul pe loc. Dar în Rugăciunea inimii, chiar dacă nu ajungem la punctul ei culminant, faptul că noi chemăm numele Domnului ne este de mare folos. Unde este Dumnezeu, toate lucrurile se liniştesc şi devin favorabile pentru interiorul nostru. Se strică mândria şi toate relele se îndepărtează.
Foarte importante sunt şi raporturile noastre cu Maica Domnului. Sfânta Fecioară este cea mai mare mijlocitoare pentru rugăciunea aceasta şi îi ajută pe cei care au cultul întreg şi cinstirea întreagă pentru ea. Sfântul Siluan a dobândit Rugăciunea inimii după mai multe săptămâni de cereri şi rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului.
Mântuitorul şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu cunosc exact starea noastră lăuntrică şi răspund exact la această cerere. Unde ştie Dumnezeu că smerenia va continua şi cultul către Maica Domnului va fi păstrat în continuare, iar cinstirea către Mântuitorul, către Dumnezeu – că El este cel chemat – va dura, aceluia îi dăruieşte Rugăciunea inimii mai repede. Altora foarte greu sau niciodată nu li se dă acest dar; căci, oricum, această rugăciune este un dar. Oamenii caută să-şi însuşească Rugăciunea inimii şi sunt multişori cei care o spun cu bucurie şi cu folos, însă nu atât de mulţi câţi ar trebui, din cauza nestatorniciei noastre.
Părintele Sofian Boghiu