Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovniceşti, rugăciunii, întreaga noastră viaţă – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri ruşinoase, în convorbiri şi plăceri ticăloase, în vinovate arătări mândre, fără folos şi spre pierzania noastră.
Şi după toate, ne mai şi întrebam ce rău este întru acestea – fără să înţelegem că nimic nu trebuie mai bine studiat ca vremea. De vei cheltui bani, e cu putinţă să-i întorci; vremea risipită se răscumpără cu anevoie şi cu trudă. Puţină ni s-a dat pentru această viaţă – iar de nu o vom folosi cum trebuie, ce vom zice când vom trece în cealaltă viaţă?
Dumnezeu ne va zice: “Ţi-am dat un răstimp ca să înveţi îndeletnicirea milei, de ce l-ai prăpădit cu treburi zadarnice şi uşuratice?” Dar veţi zice: De ce Dumnezeu ne-a dat un răstimp atât de scurt? O, prostie, o nerecunoştinţă…
Tocmai pentru aceasta ar trebui să-i fim recunoscători, de a ne fi scurtat truda, de a fi pus liman necazurilor – şi de a ne fi făcut, dimpotrivă, lungă şi fără sfârşit vremea liniştirii noastre în viaţa cealaltă… Pentru aceasta îl ţineţi de rău – şi de aceasta vă plângeţi?!…“.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.