Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieții sale, creștinul trebuie să-și pregătească fericirea viitoare, să-și clădească locuința veșnică și să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie.
Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: „Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viața de aici, iar viața creștinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credință, nădejde și dragoste față de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în așteptarea răsplății înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumești; și, de altfel, e mai aproape și mai limpede inimii decât cine știe ce lucru prea idealist, cum ar fi să faci bine „de dragul binelui”. Așa ceva nu se găsește nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este: Fă totul pentru Domnul și nu te teme că ai să ieși în pagubă.

Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 217

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.