Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”. Iar a stărui în rugăciune este una cu „a se făgădui cineva pe sine însuși”.
Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută și duce la omorârea omului celui vechi; și unindu-se prin ea cu Dumnezeu se îmbracă în omul nou. Prin lucrarea care-i este proprie, adică vorbirea cu Dumnezeu, rugăciunea ne duce la unirea în chip tainic cu Dumnezeu cunoscând din nou starea de apropiere și familiaritate cu El pe care o avea Adam în Rai.

Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 313-314

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.