Evanghelia acestei duminici este plină de învăţături duhovniceşti. În primul rând, învăţăm de la acest tânăr bogat, dar evlavios şi moral, că omul, chiar şi atunci când are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să ofere sufletului lui bucuria vieţii veşnice.
Sufletul omului, creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, este permanent în căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, Cel netrecător şi nelimitat. E atât de doritor de veşnicie sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta nu-l poate satisface pe deplin.
Nimic din ceea ce este trecător nu poate împlini dorinţa de viaţă veşnică
Nimic din ceea ce este trecător nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă şi iubire veşnică. Numai Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viaţă şi iubire veşnică. Aceasta este adâncimea căutării din întrebarea tânărului evlavios şi bogat, şi anume: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”. Aceasta este cea mai frumoasă întrebare, nu doar pentru un tânăr, ci pentru orice om: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”.
Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă această frumuseţe unică a întrebării tânărului, atunci când spune: Ce folos avem de viaţa aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu căutăm viaţa cea veşnică, netrecătoare?
O mulţime de tineri sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să se descurce singuri, cum să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică, cum să-şi asigure o situaţie de un anumit confort material. Mai puţini sunt aceia care îşi pun însă această întrebare a vieţii: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”. Aceştia sunt tinerii credincioşi care ştiu că mai întâi trebuie să caute împărăţia lui Dumnezeu, şi celelalte se vor adăuga: locul de muncă, familia, casă binecuvântată.
În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, după ce tânărul bogat a spus: “Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele” (Mc. 10, 20), se spune că Iisus a privit la el cu dragoste (Mc. 10, 21), apreciind căutarea lui sinceră şi profund umană, dorinţa sa sfântă de viaţă veşnică.
Nu ne putem mântui numai prin evlavie, ci e nevoie şi de milostenie
Tot din Evanghelia acestei duminici mai aflăm un alt adevăr, deosebit de important: că nu este suficient să fii evlavios şi virtuos, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi, să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb, adică nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine, ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat era milostenia, ajutorarea săracilor.
Tânărul din Evanghelie era un om evlavios şi moral, dar zgârcit. Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral, era, totuşi, în adâncul inimii lui, un om iubitor de averi şi nemilostiv. Iar Mântuitorul îi spune că va fi desăvârşit când va fi milostiv şi darnic. Astfel, imediat se constată dificultatea tânărului de a se dezlipi de lucrurile limitate şi trecătoare, de a renunţa la cele pământeşti pentru a avea comoară cerească, adică de a renunţa la ceva pentru a se uni cu Cineva.
Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie, dacă nu suntem şi milostivi, mai ales când dispunem de multe bunuri materiale. Când nu avem nici un bun material, milostenia noastră se arată prin cuvântul mângâietor, prin fapta şi sfătuirea bună, prin rugăciunea pentru altul, printr-o vorbă de încurajare, prin cuvântul de consolare, dar, când avem avuţii materiale, milostenia se arată mai ales prin ajutorarea săracilor. De aceea, Biserica nu a cultivat numai Liturghia, ci şi filantropia, ajutorarea celor nevoiaşi, atât duhovniceşte, cât şi material.
Tânărul bogat primeşte sfatul de a renunţa la agonisirea sa materială, pentru a dobândi comoară spirituală în inima lui, căci toate cele materiale acumulate de noi sunt ameninţate de risipire, numai fapta bună are calitatea de a se imprima în sufletul nostru ca o lumină ce ne însoţeşte în veşnicie.
Invitaţie la o legătură de iubire veşnică cu Dumnezeu
Sfatul Mântuitorului, dat tânărului bogat, de a renunţa la ceva, pentru a urma pe Cineva este o invitaţie la o legătură de iubire veşnică a omului cu Dumnezeu Cel bun, Care Şi-a arătat iubirea şi bunătatea Sa în Hristos Cel bun şi milostiv. De asemenea, în cuvintele Mântuitorului vedem şi o prefigurare a Bisericii. “Urmează Mie” înseamnă: Fă-te ucenic al Meu! Intră în comuniune cu Mine şi în comunitatea celor care Mă urmează! Când îl cheamă pe tânăr să devină ucenic, de fapt îl îndeamnă să devină creştin, să intre în Biserica iubirii lui Hristos, în Biserica iubirii Preasfintei Treimi. Prin aceasta, noi vedem că Mântuitorul îl cheamă pe tânărul care gândea şi acţiona după legile Vechiului Testament să păşească în Noul Testament, să devină următor al Lui şi al Evangheliei Sale.
Ca să fii desăvârşit trebuie să fii următor al lui Hristos, trebuie să fii milostiv sau darnic şi să cultivi legătura cu Hristos pentru că El, Dumnezeu-Omul, este, cu adevărat, bogăţia cea veşnică şi nesfârşită a slavei şi fericirii netrecătoare a Preasfintei Treimi.
Să dărâmăm idolii ascunşi în inima noastră!
În sfârşit, din această Evanghelie mai învăţăm că nu este uşoară schimbarea vieţii omului şi orientarea ei pe calea desăvârşirii, că fără luptă şi întristare nu este posibilă părăsirea căilor greşite. Foarte adesea ne întristăm când Hristos, prin Evanghelie, ne cheamă să ne schimbăm viaţa, să dărâmăm idolii ascunşi în inima noastră, adică patimi camuflate, şi să lăsăm să vină în locul lor iubirea şi lumina lui Hristos. Totuşi, toate sunt cu putinţă când căutăm sincer viaţa veşnică şi cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Daca cineva ar zice că nu știe până la ce limită acumulările de bunuri nu sunt un impediment pentru intrarea în Împărăția Cerurilor, cred că i-am putea indica, fără teamă de a greși, următorul principiu: Este bogăție și devine o piedică în calea mântuirii, tot ceea ce îți prisosește! Cu ceea ce îți prisosește poți fi de folos altora. Dacă totuși păstrezi acestea, fără să le folosești nici tu, fără să le dai nici celor cărora le lipsesc, atunci intri în categoria bogaților pe care i-a avut în vedere Mântuitorul.
Dacă, dorim să ”intrăm în viață” trebuie să începem cu ținerea poruncilor, apoi cu faptele bune ale milei creștinesti și să continui cu facerea binelui în orice împrejurare a vieți noastre și mai ales să nu le evităm, atunci când le putem face.
Adevărata bogăție rămâne cea a faptelor de milostenie, a smereniei, a dragostei de Dumnezeu și de oameni, a virtuților creștine, bogății nepieritoare ce ne însoțesc și în viața de dincolo. Deoarece: ”Ne câștigăm traiul prin ceea ce dobândim și ne câștigăm viața prin ceea ce dăruim!.”
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, cei ce ne aflăm în căutarea mântuirii, să putem împlini sfaturile cele bune ale lui Hristos-Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin!