În istoria Bisericii, scrisă de sfinţi, se expune calea vieţii duhovniceşti. În linii mari, se explică în felul următor: încercăm să ţinem, să împlinim poruncile lui Dumnezeu şi vedem cum patimile noastre ne omoară şi cum ne împiedică să le ţinem. Asta provoa­că o durere foarte mare; durerea creşte când se leagă de părăsirea lui Dum­nezeu. Suferim în suflet şi în trup. Atunci trăim căderea lui Adam şi înce­pe pocăinţa, cea care deschide cel mai curat adâncurile sinelui nostru. Şi cu plânsul cel adânc începe curăţirea inimii. Atunci primim o nouă putere şi ajungem până la vederea luminii. Astfel, când ajungem nimic, zero, pă­mânt, atunci devenim materia pentru o nouă zidire a noastră. (Părintele Sofronie de la Essex)

Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pp. 302-303

 

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.