În istoria Bisericii, scrisă de sfinţi, se expune calea vieţii duhovniceşti. În linii mari, se explică în felul următor: încercăm să ţinem, să împlinim poruncile lui Dumnezeu şi vedem cum patimile noastre ne omoară şi cum ne împiedică să le ţinem. Asta provoacă o durere foarte mare; durerea creşte când se leagă de părăsirea lui Dumnezeu. Suferim în suflet şi în trup. Atunci trăim căderea lui Adam şi începe pocăinţa, cea care deschide cel mai curat adâncurile sinelui nostru. Şi cu plânsul cel adânc începe curăţirea inimii. Atunci primim o nouă putere şi ajungem până la vederea luminii. Astfel, când ajungem nimic, zero, pământ, atunci devenim materia pentru o nouă zidire a noastră. (Părintele Sofronie de la Essex)
Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pp. 302-303