Când ești murdar, atunci te speli; când ești păcătos, atunci te spovedești și faci această curățire lăuntrică. La spovedanie se dau niște canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niște mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult și atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăință, adică aplecarea capului, a frunții pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Înmulțirea acestor metanii ajută la curățirea trupească. Când greșim cu trupul, ispășim în trup.

Însă sunt și păcate sufletești; de pildă cel al neștiinței. Păcatul neștiinței este pedepsit. Preotul îi dă canon să se informeze, să știe ce este cu el, cu fiecare dintre noi. Atunci îi dăm să citească din Sfânta Scriptură anumite capitole, din Noul Testament, sau din Filocalie sau din alte cărți duhovnicești, ca să poată să-și dea seama ce răspundere avem pentru sufletele noastre.

Pentru aceea facem aceste lucruri între Biserică și dumneavoastră, pentru mântuirea noastră, deoarece ne spune Mântuitorul: „Nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu”. Preoții fac parte din Trupul lui Hristos, biserica Dumnezeului Celui Viu. Să căutăm aceste mijloace de curățire, aceste ajutoare de spovedanie, de curățire lăuntrică înainte de împărtășirea noastră, ca să ne putem împăca cu Dumnezeu și să primim harul Lui mereu asupra noastră. Să păstrăm mereu harul Învierii, deoarece prin păcatele pe care le facem ne dezmoștenim, Dumnezeu nu ne mai recunoaște că pe niște fii ai Săi, ci ca pe fii ai păcatului, ca niște fii ai zilei, fii ai durerii. De aceea facem aceste lucruri lăsate prin porunca dumnezeiască, ca să ne putem încredința lui Dumnezeu viața și sufletele noastre și să ne putem împărtăși cu toții de bunătatea Lui.

Ne vorbește părintele Sofian, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 92

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.