Bucură-te în Domnul, fiul meu iubit, pe care Harul lui Iisus l-a luminat și de lume l-a slobozit, care l-a aruncat în pustie și l-a așezat într-o chinovie cu o obște sfântă, iar acum slavoslovește și mulțumește din tot sufletul lui Dumnezeu.
Harul Dumnezeiesc, fiul meu, este ca momeala care intră în suflet și-l atrage, fără silă, pe om spre cele înalte. El cunoaște modul prin care poate să încânte peștii înțelegători și să-i scoată din marea acestei lumi. Şi ce se întâmplă după aceasta?
După ce Dumnezeu îl scoate din lume pe cel care vrea să se facă monah și apoi îl duce în pustie, nu-i arată îndată nici patimile sale, nici ispitele, ci numai după ce va deveni monah și Hristos îl va lega cu frica Sa. Şi astfel începe încercarea, nevoința și lupta.
Şi dacă dintru început cel încercat se va sili și va apuca să aprindă cu nevoințele făclia asceza, ea nu se va stinge când se va retrage Harul și vor veni ispitele. Altfel, când va veni Harul, va veni și el în starea sa de mai înainte. Şi, potrivit cu patimile pe care le-a avut, în lume, se vor ridica ispitele și vor mișca obişnuinţele de mai înainte, la care a robit și care l-au robit.
Şi mai întâi să știi, fiul meu, că om de om se deosebește; la fel și monah de monah. Există suflete cu caracter moale care se pot convinge foarte ușor. Există și suflete cu caracter mai aspru, care nu se supun ușor. Sunt atât de diferite, precum este vata de fier. Vata are nevoie numai de ungerea cuvântului. Fierul are nevoie de focul și cuptorul ispitelor pentru a fi modelat. Iar acesta trebuie să aibă răbdare în ispite, pentru a se putea face curățirea. Atunci când nu are răbdare, este ca opaițul fără untdelemn, se stinge repede și se pierde.
Atunci când cineva cu o astfel de fire tare ca fierul vine să se călugărească, de îndată ce intră în arenă, îndată dezertează din ascultare; îndată își încalcă făgăduințele și părăsește lupta. Şi, uită-te numai ce se retrage puțin Harul pentru a fi încercate intenția și răbdarea sa, îndată aruncă armele și începe să se căiască pentru că a venit să se facă monah. Şi își petrece zilele sale numai în neascultare și amărăciune, fiind numai împotrivire și trufie.
Când Harul, pentru rugăciunile Starețului, alungă puțin norii ispitelor, atunci acesta își revine și se dezmeticește, însă după puțin timp se întoarce iarăși la voia sa și la neascultare, la tulburare și la zăpăceală.
Îmi scrii despre fratele pe care-l vezi și te minunezi cum reușește să depună atâta osteneală în ascultarea sa, când egoismul îl stăpânește dinlăuntru. Dar oare crezi că este ușor pentru om să biruiască o patimă?
Faptele bune, milosteniile și toate bunătățile din afară nu potolesc aroganța inimii, ci lucrarea minții, durerea pocăinței, zdrobirea și smerenia, acestea smeresc cugetarea neastâmpărată. Şi se cere multă și nesuferită osteneală ca să îndrepți un om nesupus. Numai prin desăvârșită răbdare se poate câștiga unul ca acesta. Numai prin răbdarea covârșitoare a stareților și prin îngăduința și dragostea fraților este cu putință să-și vină întru simțiri ascultătorii încăpățânați. Dar de multe ori și aceștia sunt folositori ca mâna dreaptă. Şi aproape întotdeauna aceștia, care au o oarecare harismă, spre deosebire de ceilalți care nu au, greu se smeresc. Cred că ei sunt cineva, iar ceilalți nu.
Așadar, este nevoie de multă osteneală și de multă răbdare până ce se va surpa vechea temelie a mândriei și se va pune smerenia și ascultarea lui Hristos drept temelie nouă. Văzând Domnul ostenelile și intențiile atât ale acestora, cât și ale celorlați, le îngăduie o altă ispită care se împotrivește patimii lor și cu mila Sa, „Cel ce vrea ca toți să se mântuiască”, îi mântuiește și pe aceștia. Așadar, vezi cărora vrei să te asemeni.
Ar fi fost foarte bine ca toți să fi avut un caracter bun, să fie smeriți și buni, dar dacă se va întâmpla ca cineva să aibă firea dură ca de fier, să nu deznădăjduiască. Se cere multă luptă, însă cu Harul lui Dumnezeu, este cu putință să biruiască. Dumnezeu nu este nedrept să ceară unele în loc de altele. În măsura în care a dat harismele, în aceeași măsură va cere și lucrarea lor. Şi aceasta pentru că de la începutul creației în trei categorii i-a împărțit pe oameni: unora le-a dat cinci talanți, altora doi, iar altora unul. Cei dintâi au cele mai înalte harisme. Sunt cu mintea cuprinzătoare și se numesc teodidacţi, deoarece primesc de la Dumnezeu fără să învețe. Aşa cum au fost în vechime Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Onufire, Cuvioasa Mariam, Chiril din Filea, Luca din Ştirio și mulţi alții, care fără povățuitor au ajuns la desăvârșire.
Ceilalți trebuie să fie învățați binele, ca să-l facă. Iar cei din a treia categorie, chiar de ar auzi și iar învață, tot în pământ îl ascund și nu fac nimic.
De aceea există atâta diferență între oameni și între monahi, precum vezi. Pentru aceasta, mai înainte de toate „cunoaște-te pe tine însuți”. Adică să te cunoști pe tine însuți așa cum ești; așa cum ești în adevăr, iar nu așa cum crezi că ești. Dacă ai această cunoaștere, ajungi cel mai înțelept dintre oameni. Prin această cunoaștere ajungi și la smerenie, și primești și Har de la Domnul. Dacă însă nu dobândești cunoașterea de sine, ci te încrezi numai în osteneala ta, să știi că întotdeauna departe de cale te vei afla. Pentru că prorocul nu spune: „Vezi, Doamne, osteneala mea”, ci: „Vezi, Doamne, smerenia mea și osteneala mea”. Osteneala este pentru trup, iar smerenia pentru suflet, iar acestea amândouă, osteneala și smerenia, pentru omul întreg.
Cine l-a biruit pe diavol? Cel care și-a cunoscut cu adevărat boala, patimile și lipsurile pe care le are. Cel ce se teme să se cunoască pe sine, departe de cunoaștere rămâne și nimic altceva nu iubește, decât să vadă greșelile altora și să-i judece. Unul ca acesta nu vede în ceilalți harisme, ci numai defecte, iar în sine nu vede greșeli, ci numai harisme. Şi aceasta este cu adevărat lipsa de care suferim noi, oamenii veacului al optulea, adică faptul de a nu recunoaște unul altuia harisma sa. Unuia îi lipsesc multe, însă cei mulți le au pe toate. Ceea ce are unul, nu are celălalt. Iar dacă recunoaștem aceasta, multă smerenie vom dobândi. Căci Se cinstește și Se slăvește Dumnezeu Care în multe feluri i-a împodobit pe oameni și a arătat diversitate în toate făpturile Sale. Iar nu cum se străduiesc necredincioșii, să aducă egalitate, răsturnând astfel creația dumnezeiască. Dumnezeu pe toate întru înțelepciune le-a făcut.
Așadar, fiul meu, acum când ești la început, îngrijește-te să te cunoști bine pe tine însuți, ca să pui smerenia temelie tare. Îngrijește-te să înveți ascultarea și să dobândești Rugăciunea. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” să fie răsuflarea ta.
Nu-ți lasă mintea nelucrătoare, ca să nu învețe cele rele. Nu o lăsa să privească la defectele celorlalți, deoarece, fără să-ți dai seama, te vei face împreună-lucrător cu cel viclean și nepricopsit în faptă bună. Să nu te aliezi din neștiință cu vrăjmașul sufletului tău.
Ca un mult-meșteșugareț, vrăjmașul știe bine să se ascundă în spatele patimilor, a neputințelor. Așadar, pentru a-l lovi, trebuie să te lupți, să omori egoul tău, adică patimile tale. Iar când omul cel vechi va muri, atunci se va desființa puterea vrăjmașului și a potrivnicului.
Lupta noastră nu este împotriva omului, pe care-l poți omorî în felurile chipuri, ci împotriva începătorului și stăpânitorului întunericului. Iar pe el nu-l luptăm cu prăjituri, ci cu râuri de lacrimi, cu durere de suflet pană la moarte, cu adâncă smerenie și multă răbdare. Să curgă sânge din multă osteneală a rostirii rugăciunii. Chiar de ai cădea istovit săptămâni întregi, ca un grav bolnav, să nu părăsești lupta, până ce demonii vor cădea și vor fi biruiți. Şi atunci vei primi slobozenia de patimi.
Așadar, fiul meu, silește-te pe tine însuți de la început, ca să intri pe poarta cea strâmtă, deoarece numai prin ea se intră în lărgimea Raiului. Taie-ți voia în fiecare zi și ceas și nu căuta altă cale în afară de aceasta. Pe aceasta au călcat picioarele Cuvioșilor Părinţi. Descoperă și tu Domnului calea ta și El te va povățui. Descoperă-i Starețului gândurile tale, și el te va tămădui. Să nu ascunzi niciodată gândul tău, pentru că în el este ascunsă viclenia diavolului. Iar dacă-l spui, dispare. Nu descoperi greșeala celuilalt ca să te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cât tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrăţişa și te va păzi de clevetirea oamenilor.
Cât despre celălat frate despre care-mi spui, se vede că are păcate nespovedite, pentru că se rușinează să le spună Starețului. De aceea vine ispită. Acest neajuns trebuie îndreptat, deoarece fără spovedanie curată omul nu se curăţă. Şi este păcat să fie batjocorit de diavol. Egoismul este ascuns în adâncul său. Domnul să-l lumineze ca să-și vină în simțire. Iar tu să te rogi și să ai dragoste față de el în toate, dar să te păzești pe tine dinspre toți.
Acum, când ai intrat în arenă, vei fi încercat cu multe feluri de ispite; de aceea pregătește-te să faci răbdare. Rostește continuu Rugăciunea și Domnul te va ajuta cu Harul Său. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul.

Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii ale experienței monahale, Editura Evanghelismos, București 2016

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.