Mulți din cei ce greșesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu și cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greșeli diavolești?”.
Frate, oare ești silit și lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că oare Dumnezeu este un om, care vrea să te întrebe pe tine ca să te rușinezi de El? Dumnezeu vrea, mai mult decât omul, să te izbăvească din păcat. Nici tu însuți nu dorești mântuirea ta așa cum vrea El să te mântuiască pe tine!
Deci să nu zici: „Am pierit, ce voi face?”. Ai Doctor mai presus decât leacurile, care vrea să te vindece de boala păcatului, dacă tu singur îți vei arăta boala, adică îți vei mărturisi mai înainte greșeala ta, căci pocăința de păcate face curat pe cel ce se pocăiește cu mintea.
Bine este a nu greși, dar și mai bine este ca aceia ce greșesc să se pocăiască și din durerile bolii să se izbăvească, și după răni să fie sănătoși. Pentru că nu a cădea este cumplit, ci a nu te ridica și a zăcea după cădere.
De vei zice: „Peste fire am greșit”, dar cine este fără de păcat pe Pământ? Să-ți fie destul aceasta spre pomenire; spune-ți tu mai întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi. Plângi mai înainte, cât este încă vremea pocăinței, ca să nu plângi atunci când nu va mai fi vreme de pocăință. Să lucrăm binele până ce putem. Că nu iubește un tată pe fiul său cât iubește Dumnezeu sufletul cel ce se pocăiește. Că așa este iubirea de oameni a Stăpânului, că nu se întoarce de la niciunul din cei ce aleargă la El.
Pentru cel ce vrea, niciodată nu este vreme neprielnică pentru căutarea mântuirii.
(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, pp. 292-293)