Făţărnicia este o însuşire rea, pe care o au foarte mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care nu se arată pe sine aşa cum este în realitate. Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, pe când în realitate nu are deloc evlavie. Făţarnic este cel care arată iubire şi devotament aproapelui său, îi spune vorbe frumoase şi îl linguşeşte, pe când în inima lui ascunde ură şi urzeşte intrigi împotriva aceluia. Făţarnic este cel care încearcă să ascundă de ceilalţi mişcările viclene ale sufletului său şi gândurile lui urâte, care atunci când vorbeşte cu ceilalţi arată că-i iubeşte, că are inimă curată şi nu ascunde nimic rău în el.
Legea lui Dumnezeu nu ne îngăduie să-l ofensăm pe aproapele nostru, dar să cercetăm ceva care nu este drept ne porunceşte chiar Sfânta Scriptură:
Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă (Efeseni 5,11).
Vedeţi, să cercetăm ceva care nu este drept este porunca Apostolului Pavel. Nu doar că nu trebuie să nu fim nicidecum părtaşi la faptele întunericului, ci să le şi osândim. Nu ne este îngăduit să trecem cu indiferenţă şi tăcere pe lângă răutate şi necuviinţă, ci trebuie să le şi osândim.
De fiecare dată când Domnul Iisus Hristos rostea un cuvânt aspru, îl rostea întrucât voia să osândească răutatea. Nu ofensa demnitatea acelor oameni pe care-i numea vulpi sau chiar pui de vipere.
Voia doar să osândească minciuna pe care o aveau în ei, fiindcă făţărnicia este un fel de minciună, iar tatăl minciunii este diavolul.
Domnul Iisus Hristos nu putea să nu osândească minciuna şi făţărnicia. Mereu le osândea, şi foarte aspru. Fiindcă există o mânie dumnezeiască şi o asemenea mânie este poruncă a lui Dumnezeu. Această mânie trebuie să se aprindă în noi de fiecare dată când vedem că sunt ofensate cele sfinte şi cuvioase.
Cine dintre noi poate spune că ascultă fără frică cuvântul Domnului: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?… Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău (Matei 7,1-5).
Şi noi ne preocupăm nu doar de gunoiul mic din ochiul fratelui nostru, ci şi de orice fir mărunt de praf, pe când nu avem nicio dispoziţie să vedem bârna din ochiul nostru. De dimineaţa şi până seara îi osândim pe ceilalţi. Ii osândim pe toţi, şi rude, şi prieteni, chiar şi pe oamenii pe care-i iubim. Fără ruşine şi frică îi osândim pe preoţi şi pe arhierei. Nu ne gândim că la un moment dat vom da socoteală pentru asta şi nu ne e teamă de Hristos, care spune: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Unii mă osândesc şi pe mine, arhipăstorul vostru. Nu mă osândiţi voi, ci mă osândesc foarte aprig cei din oraşele Kirsanov şi Morsansk. Şi mă osândesc oameni pe care am tot dreptul să-i numesc şarlatani, unii monahi şi maici rătăcite. Spun că nu sunt arhiereu autentic, că poporul nu trebuie să facă ascultare de mine şi că sunt lipsit de harul lui Dumnezeu.
De ce spun asta? Fiindcă alin durerea şi izbăvesc vieţile sărmanilor noştri fraţi care şi-au vărsat sângele pentru noi. Fiindcă îi izbăvesc de la moarte pe mulţi oameni care nu sunt doar cu un picior, ci cu ambele picioare în groapă. Domnul mă ajută să-i scot din mormânt. Domnul mi-a dăruit meşteşugul chirurgiei, mi-a descoperit adâncimea cunoaşterii, şi eu n-am niciun drept să încetez a face intervenţii chirurgicale, pentru că aceasta a fost porunca celor doi patriarhi care acum au părăsit lumea aceasta, patriarhul Tihon şi patriarhul Serghie. Aceasta a fost porunca lor pentru mine.
Să ne păzim de acest mare păcat. Osândirea aproapelui nostru este o greşeală foarte serioasă şi un mare păcat, din care cu greu putem scăpa. Acest păcat atât de grav s-a înrădăcinat în inima noastră, încât strădaniile noastre nu sunt suficiente pentru a scăpa de el.
Nu vă încredeţi în voi înşivă, ci deveniţi puternici prin Domnul. Doar cu puterea Lui putem scăpa de această patimă.
Dacă sunteţi înarmaţi în acest fel, după cum spune Apostolul Pavel, dacă sunteţi ostaşi buni ai lui Hristos şi apărători înflăcăraţi ai credinţei, atunci toate săgeţile ascuţite ale celui viclean nu vor putea să vă vatăme, fiindcă veţi fi ca stânca de tari. Înainte deci, ostaşi viteji ai lui Hristos, înainte în lupta împotriva diavolului, în lupta cu duhurile rele şi cu urzelile lor! Amin.
Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei, Cuvinte despre credinţă şi adevăr, Editura Egumeniţa