Părinte, care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului?Două sunt cele mai puternice arme cu care biruim toate cursele și ispitele diavolului. Întâi este sfânta rugăciune, și apoi smerenia.

Noi ne rugăm neîncetat Tatălui ceresc, zicând: „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean” (Matei 6, 13). Adică cerem Tatălui să nu ne lase în ispite peste puterile noastre și să ne izbăvească de toate cursele diavolului cele pline de vicleșug.

Deci, în orice vreme de ispită trebuie să ne rugăm stăruitor, cu lacrimi, cu post și cu zdrobirea inimii. Sfinții Părinți ne recomandă să zicem permanent Rugăciunea lui Iisus, mai ales în timp de ispită, că numele Domnului, ca o sabie, scoate din inimile noastre și taie ispitele vrăjmașului.

A doua armă foarte puternică împotriva ispitelor diavolești este smerenia. Auzi ce zice David: „Smeritu-m-am și m-a mântuit” (Psalmul 114, 6). Când suntem învăluiți în ispite și patimi, să ne smerim din inimă, adică să ne socotim cei mai păcătoși, zicând că pentru păcatele și mândria noastră suntem ispitiți, și atunci va fugi diavolul de la noi, că cel mai tare este ars vrăjmașul de smerenie, de rugăciunea cu lacrimi și de post.

Alte arme în vreme de ispite sunt: răbdarea ispitelor cu bărbăție, mărturisirea deasă a gândurilor, citirea cărților sfinte, ocolirea pricinilor de păcat, Sfânta Împărtășanie, tăcerea, înstrăinarea de cele pământești și altele.

Ne vorbește Părintele Cleopa. Volumul IV, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 128-129

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.