Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând. Pentru nesfârșita Lui bunătate, El nu și-a adus aminte de păcatele lui, și acesta L-a iubit și se avânta spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu – Dumnezeu milostiv, iubitor și blând – și L-a iubit până la sfârșit. Iubirea lui arzătoare îl atrage fără sațiu spre El, căci harul Domnului e nesfârșit de dulce și el încălzește mintea, inima și întreg trupul lui istovit.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.