Sigur că Dumnezeu nu poate să facă nimic dacă omul nu vrea. Dar, dacă vrea, atunci pe toate le face Dumnezeu. Un singur lucru nu poate să facă, sa ne lipsească de voinţă.
Să presupunem că tu, care eşti înalt învăţat, un om „duhovnicesc”, în adâncul sufletului vrei să ajungi arhondar, ca să te vadă vizitatorii. Vine Anul Nou, şi auzi: „O să duci gunoaiele la tomberon!” Atunci vii, plin de împotrivire, şi îmi spui că nu poţi să faci asta, şi aduci multe îndreptăţiri: şalele tale, stomacul, că la noua slujire nu poţi să te rogi. Toate câte le spui sunt corecte, dar eu insist. Atunci te întuneci, simţi o înăbuşire, o greutate. Nu te interesează ce-ţi spun eu, ci te interesează să scapi de greutatea noii slujiri.
Un alt exemplu. Mergi undeva şi simţi că vei avea multe greutăţi. La un moment dat însă, îţi spui: „Facă-se voia lui Dumnezeu, las’ să ajung un gunoi! Voi face ce îmi spune celălalt! De îndată simţi înlăuntrul tău o bucurie. Te doare capul? O să-ţi treacă. Eşti bolnav cu stomacul? Durerea o să treacă. Ai probleme cu inima? Vor trece. Astfel de situaţii se întâmplă de multe ori, în fiecare zi, e de ajuns să avem sinceritatea de a le vedea.
De aceea se spune că nu există un Dumnezeu, ci doi: adevăratul Dumnezeu şi imaginarul „ego“, care este pentru fiecare om un dumnezeu.
Dumnezeu ne poate izbăvi prin curăţire şi nepătimire de acest dumnezeu al nostru şi ne poate transforma în îngeri, de ajuns fiind să vrem să ne izbăvim de patimi. Să lăsăm sinele nostru în mâinile lui Dumnezeu, ca să ne modeleze aşa cum socoteşte El, şi atunci „toate le vom putea întru Hristos, Cel ce ne întăreşte” (Flp. 4, 13)!
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Aşteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferinţă și moarte, Editura Egumeniţa, 2019