Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.
Credinţa mea este bucuria mea, căci tu vii, Maica mea. Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat, şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine.
Când un leu e despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa. Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumuseţea mea. Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte.
Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-l vedem pe El”. Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci să vedeţi ceea ce este al Său”. Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost create să-L auziţi pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui”.
Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede şi aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Şi doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.
Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.
Credinţa mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut. Dumnezeul din mine Îl vede şi-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.
Credinţa mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu şi ieşirea la suprafaţă dimpreună cu Tine. Credinţa mea este singura mea cunoaştere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor care strâng pietricele colorate pe lângă lac.
Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele. Cu adevărat orice altceva este o comedie a simţurilor. Atunci când spun: „Dă-mi mai multă credinţă” – mă gândesc: „Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu şi Dumnezeul meu”.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 68-69