Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti, glasul al 4-lea:
Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Toţi credincioşii să lăudăm pe Ceea ce cârmuieşte toate căpeteniile cele fără de trup, ale cetelor celor de sus, pe Treimea Cea Nezidită, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule, Atotţiitorule!
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Pus-ai începătură făpturilor, fiinţa cea fără de trup a îngerilor, Făcătorule, care Preacurat Scaunul Tău înconjoară, strigând către Tine: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule!
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Bucură-te, Arhanghele Gavriil, de taină vestitorule al Întrupării lui Dumnezeu; Bucură-te, Arhanghele Mihail, mai marele cetelor celor fără de trup, care neîncetat strigaţi: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Strămoaşa Eva oarecând, prin călcarea poruncii, a supus blestemului tot neamul omenesc; iar tu, Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu, născând pe Ziditorul, l-ai întors către binecuvântare.
Cântarea a 3-a. Irmos: Frica Ta Doamne o sădeşte…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Cu tărie ai aşezat, Nemuritorule, pe cei puternici, care săvârşesc întru tot sfântă voia Ta întru cele de sus, înaintea Ta pururea stând.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Pe tăinuitorii Întrupării Tale şi ai Cinstitei Învieri, pe mai marii îngerilor, Hristoase, care se roagă pentru noi, primeşte-i.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Îngeri ai pus păzitori oamenilor ca un Milostiv şi slujitori mântuirii slugilor Tale i-ai arătat, Hristoase.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Negrăit ai zămislit pe Domnul şi Mântuitorul, Dumnezeiască Mireasă, pe Cel Ce ne scapă din stricăciune pe noi, cei ce întru adevăr pe tine te chemăm.
Cântarea a 4-a. Irmos: Şezut-ai pe cai…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Şezut-ai pe îngeri ca pe nişte cai, Iubitorule de oameni şi ai apucat cu mâinile Tale frâul lor şi mântuire s-a făcut călătoria Ta celor ce strigă neîncetat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Acoperă pe îngeri virtutea Ta, Iubitorule de oameni şi s-au umplut marginile pământului de Slăvită Dumnezeiască Lauda Ta, Cel Ce eşti fără de început; mântuieşte-ne pe noi, care împreună cu dânşii strigăm Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Ieşit-ai, Îndurate, spre mântuirea poporului Tău, Hristoase şi împreună chemi pe Puterile Tale şi veselie s-a făcut venirea Ta celor ce cu credinţă strigă Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară şi Maică, mai presus de fire te-ai arătat, Preacurată, ca Ceea ce pe Hristos Dumnezeu şi Om, L-ai născut, Căruia cu frică strigă Cetele îngereşti: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: De noapte mânecând…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Cu dragoste nemutată, pururea spre tine, Hristoase, purtându-se spre Înălţimea cea mai presus de toate doririle, Puterile îngereşti neîncetat pe Tine Te slăvesc, Dumnezeule.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Tu, Cel Ce eşti Necuprins, pe îngerii Tăi cei după fiinţă înţelegători i-ai făcut cu harul Tău, Hristoase, nestricaţi după chip, aşezându-i cântăreţi ai Slavei Tale.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Tu ai păzit, Hristoase, pe slujitorii Tăi neplecaţi spre ce este mai rău, prin apropierea cea către Tine. Că izvorul bunătăţii fiind, faci bine celor ce slujesc Ţie după vrednicie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce după naştere eşti Fecioară, numai tu care nu ştii de nuntă, Curată Marie Preacinstită, la limanul tău îndreptează-ne pe noi din nevoi, povăţuindu-ne la mântuirea cea veşnică.
Cântarea a 6-a. Irmos: Ca Iona din chit, Doamne…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Cu Dumnezeiască cuviinţă din cele ce n-au fost, Doamne, cu Cuvântul Tău ai adus fiinţele cereştilor şi nemuritoarelor Oştiri, luminoase făcându-le pe ele.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Tăinuitori cinstiţi ai laudei lui Dumnezeu v-aţi făcut voi, cei ce sunteţi fără de trup, cetăţeni după adevăr Cerescului şi Dumnezeiescului Cort, Făcătorului după vrednicie slujind.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Înţelegătoare Cete ale celor fără de trup, pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Te laudă neîncetat şi Te preaslăvesc ca pe Făcătorul şi Ziditorul a toate.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cel Ce şade împreună cu Tatăl fără de început întru cele preaînalte, Preacurată, în braţele tale a-L purta te-ai învrednicit. Pe Care, Curată, Milostiv fă-L nouă, robilor tăi.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Mai marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor Dumnezeieştii Slave, povăţuitorii oamenilor şi Căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari Voievozi ai celor fără de trup.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei în cuptor…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Neputând să vadă Chipul Feţei Celui înaintea Căruia stau neîncetat, mulţimile îngerilor cele slujitoare care strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Lumină ai arătat, Îndurate, fiinţelor celor fără de materie ale îngerilor Tăi care, plini fiind de Lumina Cea Negrăită, neîncetat strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Cu Cuvântul Tău Cel Ipostatic, mulţimea îngerilor ai făcut şi sfinţind-o cu Dumnezeiescul Duh ai învăţat-o, Dumnezeule, să numească Treimea, Dumnezeu, în veci.
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Trei Feţe cunoscând, Slăvim Fiinţa Cea de Nescris: pe Tatăl şi pe Fiul şi împreună pe Duhul, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Domnul Cel Ce în munte…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Vieţii îngereşti să râvnim şi gândurile să ne ridicăm la înălţime şi cu dânşii netrupeşte să cântăm, pe Domnul lăundându-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Dănţuitorii dănţuirii cereşti, care înconjoară Tronul Slavei şi pururea se întorc împrejurul lui Dumnezeu, îngerii Îl laudă şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Treimii, Celei Ce a făcut pară de foc fără materie pe cei ce slujesc întru înălţime neîncetat, să ne închinăm şi să O preamărim întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Căruia în cer Îi stau cu cutremur mulţimi de îngeri şi de Arhangheli, pe Acela în braţe te-ai învrednicit a-L purta, pe Care, de Dumnezeu Născătoare, roagă-L să mântuiască pe cei ce-L preaslăvesc pe El întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe tine, Maica lui Dumnezeu…
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Pe Tine, Cel Ce ai împreunat în chip de negrăit, Hristoase, cu cele cereşti cele pământeşti şi o Biserică ai făcut pentru îngeri şi pentru oameni, neîncetat Te slăvim.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Îngeri şi Arhangheli, Scaune, Stăpânii şi Domnii, Căpetenii şi Puteri, Heruvimi şi Serafimi, cu Născătoarea de Dumnezeu, pentru lume rugaţi-vă.
Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.
Ocrotitori tuturor arătându-vă, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cercetaţi pe cei ce din dragoste cinstesc întru tot prăznuită pomenirea voastră şi pe cei ce cântă cu credinţă izbăviţi-i de toată nenorocirea, mai marilor Voievozi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cuvântul Cel fără de început, Cel Ce a voit să înnoiască firea mea, pe Acesta L-ai primit şi în Trup L-ai născut, Fecioară. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Sfintelor cete ale celor fără de trup, care cântaţi lui Dumnezeu, cu gânditoare limbile voastre neîncetat, laudă, rugaţi-vă pentru noi cei greşiţi.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…
Cetele celor fără de trup dorind a le lăuda noi cei de pe pământ, să urmăm cât se poate a lor sfinţenie, omorându-ne toate mădularele trupului, rugându-i, ca pe nişte apărători şi păzitori, să ne izbăvească de toată înşelăciunea nevăzutului vrăjmaş pe noi, cei ce îi lăudăm pe dânşii, ca să aflăm milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…
Mulţumim ţie pururea, Născătoare de Dumnezeu şi te mărim pe tine, Curată şi ne închinăm ţie, lăudând pe Cel Născut al tău, Ceea ce eşti plină de har, strigând neîncetat: miluieşte-ne pe noi, Fecioară Preamilostivă, ca o Bună şi de la demoni ne scoate şi din răspunsul cel înfricoşător la ceasul întrebării, ca să nu ne ruşinăm noi, robii tăi.