Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, glasul al 4-lea:

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 2-lea

Putere de sus ai luat prin chinurile tale cinstite de noi, nevoitorule al Domnului, și prin vărsarea sângelui tău, ai mărturisit cu fapta iubirea Domnului tău, pentru care, Stratilate, ți-ai dat sufletul tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Putere vitejească luând de la Împăratul Slavei, ai rușinat mândria lui Lichie, prin luptele tale cele mucenicești și pentru dragostea lui Hristos, cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credincioșii strigă ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, crin și floare din Evhaita;
Bucură-te, că ai biruit tabăra vrăjmașilor;
Bucură-te, că prin chinuri ai câștigat cereasca Împărăție;
Bucură-te, și noi strigăm ție;
Bucură-te, că armă ai avut Crucea Domnului;
Bucură-te, că pe tirani cu puterea ei ai surpat;
Bucură-te, că și pe idoli ai batjocorit;
Bucură-te, că pe idolii lui Lichinie la săraci i-ai împărțit;
Bucură-te, că prin aceasta Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că prin răbdare cununi ai câștigat;
Bucură-te, că spre cele cerești pe toți ne-ai îndemnat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 3-lea

Luminându-ți ochiul minții, către cer ai privit și, de frumusețea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecătoare; ci și trupul tău, Tiroane, l-ai dat muncilor celor de multe feluri, pentru care ai primit coroană neveștejită și gherdanul biruinței, pentru care cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumină de sus strălucind sufletul tău cel mucenicesc, dar de bogăție te-ai dat credincioșilor, Tiroane, că înfierbântându-te cu râvna bunei credințe, ai scăpat pe credincioși de spurcăciunile cele idolești, pentru care cântăm ție:
Bucură-te, ajutorul cel grabnic;
Bucură-te, strălucirea bunei credințe;
Bucură-te, ocrotitorul ortodocșilor;
Bucură-te, înfrânătorul păgânătății;
Bucură-te, că prin colivă pe credincioși ai scăpat;
Bucură-te, lauda și bucuria episcopului Ioan;
Bucură-te, că el cântare vrednică ți-a dat;
Bucură-te, biruitorule al tiranilor împărați;
Bucură-te, că și pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, al Bisericii înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin jertfă cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a proslăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 4-lea

Puterea credinței înfierbântând sufletul tău, spre mărturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ți-ai dat trupul muncilor celor înfricoșătoare, Sfinte Stratilat; iar noi văzând răbdarea ta cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Putere luând asupra păgânătății, pe idoli ai surpat cu mărturisirea lui Hristos, Căruia sufletul ți-ai dat cu mulțumire și te-ai făcut apărător credincioșilor, mucenice Stratilat, pentru care cu dragoste strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că prin suferință cununa muceniciei ai luat;
Bucură-te, că într-aceasta ai avut pe Hristos întărire;
Bucură-te, că pe idoli cu puterea Lui, ai surpat;
Bucură-te, strălucirea Iracliei și a Evhaitei;
Bucură-te, că șapte zile nemâncat ai petrecut;
Bucură-te, că și alte chinuri cu răbdare ai suferit;
Bucură-te, că toți care te-au văzut pe Hristos au proslăvit;
Bucură-te, că prin bărbăția ta puterea credinței a înflorit;
Bucură-te, că mulți bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, că lui Hristos bună mireasmă te-ai adus;
Bucură-te, că Evhata ție a cântat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 5-lea

Stea purtătoare de lumină te-ai arătat credincioșilor din toată lumea, lauda mucenicilor, Teodore Stratilat, că ai scăpat pe mulți de înșelăciunea idolească și pe Hristos ai mărturisit și ai luat cunună neveștejită din mâna Domnului tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Strălucind prin biruința mărturisirii, sufletul tău nevinovat l-ai adus lui Hristos, Care a primit nevoințele tale cele mucenicești, arătându-te apărător fierbinte credincioșilor din toată lumea, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, mărturisitorule al credinței;
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, crinul înfrânării;
Bucură-te, balsamul vindecării;
Bucură-te, cedrul curăției;
Bucură-te, ajutătorul săracilor;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, că ești tuturor folositor;
Bucură-te, că din orice nevoi izbăvești;
Bucură-te, că sănătoși ne păzești;
Bucură-te, că și locașul tău îl proslăvești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 6-lea

Mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat, ai străpuns cu sulița răbdării tale pe Faraon cel gândit și închinăciunile elinilor le-ai surpat, rușinând în priveliște pe Maximian, pentru care strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mărturisitor fierbinte te-ai arătat, Mucenice Teodor Tiron, că fiind dus înaintea tiranului Maximian, nu te-ai rușinat a mărturisi pe Hristos, ci ai rușinat închinăciunile cele idolești, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, că în oastea tironilor ai fost;
Bucură-te, că pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, că pe idolii lui ai surpat;
Bucură-te, că aceasta singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin spânzurare singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin focul cuptorului ai trecut;
Bucură-te, că Mitropolia Amasiei te mărește;
Bucură-te, că Humialon, orașul tău, te proslăvește;
Bucură-te, că acum creștinii serbează al tău nume;
Bucură-te, că-n nevoi și-n izbânzi strigăm ție;
Bucură-te, făcător de minuni alese;
Bucură-te, că prin ele Dumnezeu se proslăvește;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 7-lea

Vrând tu, Mare Mucenic Stratilat, a-ți mântui sufletul, pe care l-ai împodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugăciuni și cu milostenii, te-ai gătit spre lupte mucenicești, pe care le-ai primit cu bucurie, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străină minune a fost în toată Evhaita și Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defăimând și pe împărați mustrând, cu îndrăzneală ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tău, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, minunea Evhaitelor;
Bucură-te, înfrumusețarea Iracliei;
Bucură-te, podoaba mucenicilor;
Bucură-te, mustrătorul tiranilor;
Bucură-te, jertfă însuflețită;
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, că sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat;
Bucură-te, că sufletul tău Domnului l-ai dat;
Bucură-te, că El cu bucurie l-a primit;
Bucură-te, că cetele mucenicilor primindu-te au dănțuit;
Bucură-te, că și noi bun apărător te-am dobândit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 8-lea

Toată ceata îngerilor, cu mucenicii și cu stăpânul lor, întru cântări a întâmpinat sufletul tău, Mare Mucenice Teodor Tiron, încoronând creștetul tău cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor, și toți au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată făptura s-a alăturat lângă lauda pe care ți-a făcut-o Hristos, Mirele tău, îngerii priveau așteptând venirea ta, mucenicii cântau biruința ta, iar pământul s-a sfințit prin stropirea sângelui tău, iar noi robii tăi aducem laudă muceniciei tale, cântând acestea:
Bucură-te, că ele au încoronat creștetul tău;
Bucură-te, că cerurile au serbat intrarea ta;
Bucură-te, că neveștejită cunună ai primit;
Bucură-te, că pentru credincioși rugăciune ai făcut;
Bucură-te, că Hristos cererile tale le-a plinit;
Bucură-te, că El prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că Biserica apărător te-a câștigat;
Bucură-te, al locașului tău grabnic apărător;
Bucură-te, că de ispite, de furturi și de judecăți ești risipitor;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 9-lea

Privind la frumusețea cerului, ți-ai luminat privirile minții, cunoscând pe Ziditorul cerului și al pământului, Făcător al totului, cu bucurie L-ai lăudat, Mucenice Teodor Stratilat, și cântare ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori au amuțit ca niște pești fără de glas, cum tu, un tânăr ostaș, ai defăimat frumusețile lumii, mergând cu bucurie spre chinuri, unde ai arătat lupte biruitoare, de care mirându-se, cântăm ție acestea:
Bucură-te, ritor între mucenici;
Bucură-te, trâmbiță propovăduitoare;
Bucură-te, luptător nebiruit;
Bucură-te, răbdătorule de patimi;
Bucură-te, gherdane al răbdării;
Bucură-te, căci cu bărbăție ai mărturisit;
Bucură-te, că credința nevinovată ai păzit;
Bucură-te, că la aceasta și pe noi ne-ai sfătuit;
Bucură-te, căci cu îngerii te-ai unit;
Bucură-te, căci cu ucenicii locuiești;
Bucură-te, că prin chinurile tale pe toți îi veselești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul și să câștigi viața nemuritoare, te-ai păzit nevinovat de tot păcatul și cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Care este marginea doririlor, pentru Care și ultima picătură de sânge cu mulțumire ți-ai dat cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vrând noi, nevrednicii, a-ți lăuda mucenicia și nevoințele tale, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, prin rugăciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cântându-ți cu dragoste acestea:
Bucură-te, că sufletul tău curat tot pământul a sfințit;
Bucură-te, că întru suirea ta spre cer, toți diavolii s-au îngrozit;
Bucură-te, că și văduva ajutorul tău a primit;
Bucură-te, apărătorule de cetate;
Bucură-te, ajutătorule al sufletelor curate;
Bucură-te, al păcătoșilor lesne iertătorule;
Bucură-te, al tuturor împlinitor de cereri;
Bucură-te, al ierarhilor bun sfătuitorule;
Bucură-te, al preoților cucernici de mari daruri dătătorule;
Bucură-te, al monahilor bun ajutătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraților și Domnul domnilor, întru ospățul cel duhovnicesc, a adăpat sufletul tău din pomul vieții, unde ai auzit glasul puterilor cerești și dansurile mucenicilor, și de bucuria aceea îmbălsămat fiind, ai cântat împreună cu ei Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împăratul Maximian cu toți muncitorii lui n-a putut birui sufletul cel de diamant, Mucenice Teodor Stratilat, nici nu te-a putut despărți de doritul tău Hristos, Căruia te închinai cu dragoste. Pentru care cântăm ție:
Bucură-te, binecinstitorule al Sfintei Cruci;
Bucură-te, purtătorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, râvnitorule al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, bine primitule în locașurile ei;
Bucură-te, diamantul și steaua credinței;
Bucură-te, fulgerul rugăciunilor sfinte;
Bucură-te, primitorule al rugăciunilor noastre;
Bucură-te, veșmântul darurilor care ne acoperi slăbiciunile noastre;
Bucură-te, împlinitorul cererilor noastre;
Bucură-te, al locașului tău înfrumusețare;
Bucură-te, al robilor casei tale cucernică și sfântă mângâiere;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 12-lea

Haruri mucenicești împarți tuturor credincioșilor, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, preoților ești podoabă și lumină, celor ce cu dragoste serbează prăznuirea ta și te cheamă cu credință, le împlinești cererile; mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătoșii, dăruiește-mi să cânt cu bucurie Domnului: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând, Sfinte Mare Mucenic Teodor, a părăsi latura pământului, ai ajuns la desăvârșita dorire, unde privești frumusețea Împăratului ceresc, te-ai arătat biruitor încoronat prin sângele tău și n-ai încetat a ajuta cu rugăciunile și minunile tale, pentru aceasta primește prinos de mulțumire acestea:
Bucură-te, steaua harului ceresc;
Bucură-te, podoaba cinului preoțesc;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și lumină;
Bucură-te, lauda celor ce-ți cânta ție;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu mucenicii;
Bucură-te, că și rugăciunile noastre le primești;
Bucură-te, dătătorule de sfaturi dumnezeiești;
Bucură-te, mărgăritar cu care luminezi sufletele;
Bucură-te, diamant care tai neputințele;
Bucură-te, al sufletului meu mântuire;
Bucură-te, al locașului tău apărătorule;
Bucură-te, al ostenelilor noastre binecuvântătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 13-lea

De trei ori fericiților, podoaba Ortodoxiei și lauda Evhaitelor, mucenicii Domnului Teodor Tiron slăvite și Stratilat nebiruite, rugați-vă Domnului pentru mântuirea noastră, ca izbăvindu-ne din nevoi, să cântăm Domnului: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul I: Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită…, Condacul 1: Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor…, și se face otpustul.

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.