Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlneşte cu Fecioara Maria atunci când aceasta Îl purta în pântece pe Domnul. Deşi a săltat în pântece, Ioan afirmă că “nu-L ştia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Această mărturisire a lui Ioan este adevărată, căci el nu putea cunoaşte din proprie experienţă că Cel purtat în pântecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, comentând acest episod, spune că Ioan “a simţit venind din Acela o lumină, sau de la Duhul Sfânt din El, care l-a făcut să salte de bucurie. Sunt cunoştinţe care apar în noi în chip tainic, fără niciun efort al nostru de a le câştiga”.
Răspunsul la întrebarea “Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezătorul pe Hristos?”, îl găsim la Evanghelistul Ioan (Ioan 1, 34), care redă mărturia Botezătorului: “Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34). Părintele Dumitru Stăniloae, tâlcuieşte acest eveniment astfel: “Dumnezeu îl poate face pe om să audă în formă omenească ceea ce vrea El să-i spună, şi să vadă în forma în care văd ochii omeneşti voinţa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc când Dumnezeu i-a spus cum va cunoaşte pe Fiul Sau întrupat, şi a fost apostol când a văzut pe Duhul Sfânt pogorât peste Hristos şi a auzit glasul Tatălui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneşte Fiul lui Dumnezeu întrupat, aşa şi Tatăl Lui a putut “vorbi” sau face pe Ioan să-L audă vorbind. Se arată şi în aceasta că omul este după chipul lui Dumnezeu”.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.
În condiţiile în care, omul căzut în păcat nu mai doreşte să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic şi suveran peste tot şi toate, Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirmă despre sine: “Nu sunt vrednic, ca plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan 1, 27). Deşi afirmă de două ori: “Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păcatul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: “Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El”, mărturiseşte: “Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească.” Pare nefiresc ca un om să dorească să se micşoreze, cu scopul ca aproapele sau să sporească. Firesc îi este omului căzut din har, să dorească a creşte şi a se îmbogăţi pe seama şi în dauna celorlalţi. Semenii trebuie să existe pentru un om căzut în păcat, doar să-l admire şi să-i slujească.
Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar spre a birui mândria. Trebuie să reţinem că avem capacitatea de a ieşi din noi şi a ne jertfi pentru aproapele nostru.
Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Cămila poate simboliza atât curăţia, cât şi necurătia. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută şi ca necurată, dacă ţinem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăţia prefigura neamurile păgâne.
Faptul că Ioan purta o haină din păr de cămilă, semnifică chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos.
Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor.
Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim că albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.
Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui, naşterea, soborul lui, tăierea capului, prima şi a doua aflare a capului lui şi a treia aflare a capului său.

 

Leave a reply

required