Zicea bătrânul către fiii săi duhovniceşti:

– O, ce nebunie fără leac este a jura în faţa altarului lui Hristos şi în faţa a toată lumea că vei trăi toată viaţa ta numai în ascultare desăvârşită, în răbdare, în înfrânare de băuturi şi de orice pofte şi îndulciri trupeşti. Şi vai! În urma jurământului din aceeaşi zi, începi a căuta să refuzi supunerea, să calci în picioare jurământul sfânt şi să te întorci cu îndrăzneală la cele dintâi. Nu uita, însă, că jurământul acesta în ziua judecăţii îţi va fi cel mai cumplit pârâş. Ţine seama că nu numai pentru tine vei răspunde, ci şi pentru toţi acei ce s-au smintit de tine, precum însuşi Hristos zice: Vai de cel prin care vine sminteala (Matei 18, 7).

Zicea părintele Vichentie şi acestea:

– Pe Mântuitorul Hristos nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, dar plângând L-au văzut toţi adeseori. Nu pentru El plângea, ci pentru lumea rătăcită în pustietăţile păcatelor, unde locuiesc vrăjmaşii omenirii, stând la pândă neadormiţi şi căutând ca fiarele sălbatice să rupă şi să înghită pe toţi cei rătăciţi în acele pustietăţi.

Pentru cei ce vorbesc în biserică, spunea:

– Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi.

Vai, ce dureros lucru este când singuri noi dispreţuim ce avem mai sfânt – Biserica – pe care o avem moştenire de la Hristos! Despre aceasta Însuşi Domnul spune: Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari (Matei 21, 13).

Iar despre post aşa învăţa pe ucenici:

– Fără post – adică înfrânare de la mâncare, de la băutură şi de la gânduri şi fapte rele – nimeni dintre muritori nu poate fi în stare să trăiască viaţa monahală singuratică, în curăţenie trupească absolută şi cu deplină pace a conştiinţei. Un trup hrănit şi odihnit învinge neapărat duhul, întunecă conştiinţa şi cade victimă a multe feluri de păcate.

Alteori iarăşi învăţa zicând:

– Fraţilor, vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt!

 Protosinghelul Vichentie Mălău
Mănăstirea Secu (1887-1945)

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 572 – 573

Leave a reply

required