Făptura omenească e mai presus de lume, cât e cerul mai presus de pământ. Nu poate viaţa în trup să-i pună vreun hotar. „Omul – spunea Pascal – se întrece nemăsurat de mult pe sine„. Mari daruri i s-au dat, pe care, însă, cu nechibzuinţă le îngroapă ori le risipeşte. Şi se lipeşte de lut, uitându-şi zestrea şi menirea.

Uitând că „omul – cum spunea Pascal – întrece omul în chip neţărmurit”. Talanţii din pildă sunt puterile omeneşti, ce trebuie întoarse cu dobândă Stăpânului. Cunoaşte că ai să dai seama de darurile tale şi lucrează ca să-ţi aducă bun câştig.

Ţel să-ţi fie viaţa în unire cu Dumnezeu, dorul, împărăţia ce ţi-e hărăzită. Râvneşte viaţa cea veşnică şi adevărată. Şi viaţa asta trăieşte-o acum şi aci, pe acest pământ.

N-ai viaţa sfântă la care ai fost chemat şi nu eşti omul voit de Dumnezeu, de nu trăieşti duhovniceşte, în unire cu El. Rămâi biet om firesc (1 Cor. 2,14), adică ferecat în fata cerescului, om de tină ce ţinteşte tina. Omul firesc, chircit în sine, lipsit de zări, nu-şi săvârşeşte creşterea, n-ajunge la starea bărbatului desăvârşit. Omul firesc, pe care lumea aceasta îl socoteşte chip al omenescului deplin, e un om beteag, cuprins de boală. Că are duhul împietrit (Rom. 11, 8). În vreme ce al omului duhovnicesc e atotveghetor, ager, neoprit, atotputernic (Înţ. Sol. 7, 22-23), lucrând fireşte, după cum i-e firea. Fireşte şi firesc e să vieze în unire cu Dumnezeu.

Viata în unire cu Dumnezeu e viața în Hristos, când nu mai trăieşti tu, ci Hristos trăieşte şi locuieşte în tine. Când şi Duhul Sfânt Se sălăşluieşte în tine. Că ţelul vieţii creştineşti (după cuvântul Sfântului Serafim de Sarov), acesta este: dobândirea Duhului Sfânt.

Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă – învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, 2007, p. 105

IMG_0472

Leave a reply

required