Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?

Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?

Nu te înfioară Iadul?

Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?

Se mai poate ?

Da! Trebuie numai să vrei …

Dumnezeu a ştiut dintru început neputinţa noastră şi ne-a dat posibilitatea curăţirii de păcate. El a ştiut că omul cât va trăi va păcătui şi că, fără de greşeală, nimeni nu este, de aceea spunea ucenicilor Săi: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în Cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer, cuvinte prin care se instituie şi Taina Spovedaniei.

Spovedania sau pocăinţa este o baie din care sufletul scăldat iese uşurat de greutate şi curat de murdăria păcatelor, o baie în care se spală şi se pierd toate întinăciunile şi greşelile noastre.

Spovedania este o doctorie care vindecă sufletul rănit de draci, o doctorie ce strică otrava păcatului.

Spovedania întoarce pe păcătos de la diavol la Dumnezeu şi îl pune din nou în legătură cu Făcătorul său.

Spovedania însemnează aducerea sufletului la faptele şi lucrurile care sunt pentru şi după firea lui.

Spovedania redă pe om curat lui Dumnezeu.

Spovedania pregăteşte sufletul şi trupul pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Spovedeşte-te în Biserică de patru ori pe an la acelaşi Duhovnic.

Când îţi faci examenul de conştiinţă găseşte-te vinovat, nu te justifica; gândeşte-te la următoarele:

a. Motivul sau scopul cu care sau pentru care ai păcătuit. A doua zi caută să ocoleşti momentul respectiv.

b. Intenţia: ce ai voit de ai păcătuit?

c. Împrejurările, ocoleşte-le a doua zi.

d. Locul unde ai păcătuit.

e. Cât l-ai răspândi, ai îndemnat pe alţii.

f. Numărul…

Spovedania trebuie făcută cu zdrobire de inimă şi cu părere de rău. Zdrobirea inimii este supărarea şi durerea ce ţi se pricinuieşte când îţi aduci aminte de păcat.

Această durere nu stă numai în a simţi păcatul, a suspina şi a plânge pentru el, ci stă mai ales în a urî păcatul.

Părerea de rău este durerea ce o simte cel ce se pocăieşte, pentru că s-a lipsit de darul lui Dumnezeu şi a câştigat munca.

Biserica a stabilit înainte de spovedanie să ţii un post de şapte zile sau chiar mai puţin. Bolnavii sunt scutiţi.

Scrie păcatele pe hârtie şi citeşte-le singur înaintea Duhovnicului.

Angajează-te în faţa lui Dumnezeu să nu le mai faci.

Valeriu Gafencu – Îndreptar de spovedanie

f074202ad4e42c8238b5a29d0cf84c69

Leave a reply

required